More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Prezbiterul Bisericii Penticostale din Cajvana își lasă în stradă fiul și cei trei nepoți cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, în prag de iarnă

    Prezbiterul Bisericii Penticostale din orașul Cajvana a obținut în instanță un ordin de evacuare din locuință a fiului său cel mai mare, Sava Iacoban, după ce, se pare că s-a certat cu nora. Povestea este una încâlcită și cu multe interese bănești.

    Soția înaltei fețe bisericești penticostale a fost înfiată de o familie înstărită din Cajvana, iar fiului cel mai mare i-a revenit sarcina să-și îngrijească bunicii și să-i înmormânteze, iar drept recompensă, familia i-a promis casa bătrânilor și pământul, fiind vorba despre o suprafață de aproximativ 35 de ari. Toate s-au scurs în liniște și armonie, fără ca cineva să bănuiască ce avea să urmeze. Nepotul și-a respectat toate angajamentele față de bunici și le-a purtat de grijă până au închis ochii. În anul 2008 s-a căsătorit și împreună cu soția s-au decis să renoveze casa bătrânească.

    Casa lui Sava Iacoban înainte și după renovare

    „Nu ne-am gândit nicio clipă că ar putea să se întâmple așa ceva. Ne-am căsătorit în 2008 și am muncit. Soțul a muncit mult în Anglia. Am fi avut bani să ne ridicăm altă casă, dar dacă toată lumea a insistat că aceasta este a noastră, am băgat aici toți banii. Discuțiile au început în 2015, când i-am rugat să ne facă acte. Aș fi vrut atunci să deschidem un magazin și aveam nevoie de acte pentru firmă. Soacra a motivat că nu a făcut încă succesiunea după părinții adoptivi, dar fiind singura moștenitoare nu era nimic complicat. Ne-a promis că va face totul dar pe parcurs s-a răzgândit. A făcut mai târziu, dar apoi a încheiat contract de vânzare-cumpărare cu un alt frate al soțului. Avem câțiva ani de când ne judecăm, iar acum a venit decizia finală. Pe 24 noiembrie va veni executorul să ne scoată afară din casă. Avem trei copii, în vârstă de 8, 10 și 12 ani, vine iarna, nici nu pot să mă gândesc. Soțul a căzut într-o depresie că mi-e frică de ce va urma. Băiatul cel mare și-a dat seama și îl urmărește în permaneță. Nu mai știu unde să cer ajutorul. Legal e dreptul lor, dar cum rămâne cu moralitatea, cu corectitudinea. Socrul e prezbiter la Biserică și predică despre dreptate. Anul trecut, în decembrie, am cerut să se organizeze Sfatul cultului pentiscostal. Am invitat mai mulți pastori și prezbiteri, dar nu m-a ajutat nimeni. Socrul meu a motivat atunci că soțul l-a făcut de râs când era adolescent, furase dintr-o mașină un certificat de înmatriculare, iar acum a venit momentul să-l pedepsească”, a declarat Rodica Iacoban, nora prezbiterului penticostal din Cajvana.

    Oamenii din localitate vorbesc că pământul pe care se află casa locuită de soții Sava și Rodica Iacoban, ar fi subiectul unei tranzacții imobiliare de peste 150.000 de euro, mai mulți dezvoltatori imobiliari din zonă fiind interesați de acel teren, pentru că nici tatăl și nici fiul căruia i-a dat casa bunicilor, nu ar avea nevoie de locuință, casa prezbiterului având nu mai puțin de 35 de camere.

    FOTO Casa prezbiterului Vasile Iacoban

    Soții Iacoban au înțeles că din punct de vedere legal nu au niciun drept să mai locuiască în acea casă și le-au cerut părinților să le înapoieze contravaloarea lucrărilor de modernizare pe care le-au făcut, sumă care se ridică la 50.000 de euro, dar se pare că aceștia vor să-și scoată fiul în stradă, împreună cu soția și cei trei copii monori, acum în pragul iernii, fără niciun ban, iar Sava Iacoban s-a văzut nevoit să-și acționeze mama în instanță.

    Prezbiterul penticostal nu a putut fi contactat telefonic pentru a-și explima părerea în legătură cu acest conflict, iar unul dintre fiii săi a ținut să precizeze doar faptul că părinții lui procedează corect, nora Rodica fiind singura vinovată.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles

    83 Comments

    1. Raspuns la postare:

      Nimeni din familia Iacoban nu a comentat nimic pubilc pana la aceasta data.
      Dar cu nesimtire am sa o fac eu, pentru ca limita este de mult trecuta.
      Parinti decid daca vor sa lase mostenire copilului( acu in varsta cu proprietate la Comanesti, Arbore si acu nu renunta la Cajvana).
      Domnul Sava a fost in Anglia in vizita pentru o saptamana, timp in care si a facut National Insurance Number( pentru isi ajuta cumnati sa ruleze bani in cont pentru a plati mai putine taxe, beneficiind si el de pe urma acestor tranzactii). Si faptul ca domnul nu lucreza, nu este nimic nou. A ” muncit pe acte ” la nenumarate firme ( platea contributiile la stat) si cam atat ca a crescut copii deoarece Doamna R.a fost ocupata,intrebati domnii de la glasul Sucevei la R.A.R despre doamna va ajuta ei au destule informatii).
      Doamna Rodica ( victima), este femeie care se ocupa cu afaceri ilegale de mai bine de 10 ani. Aceasta care a trimis in judecata pe mama sotului sau, fapt ce se poate verifica si de acolo reiese si data, care este cu muuult inapoi ( femeia care a crescut 12 copii si de care pana la acesta data nimeni nu a avut nimic rau de zis) deoarece parinti nu au dorit sa lase mostenire tot domnilor in cauza,aceasta fiind casa gradina si un lot de pamnt, pe care ulterior copilul lor sa iti faca casa, insa mama sotului Sava avand copii neasezati la casele lor a decis ca acesta nu o sa ii ramana mostenire tot lui Sava ( ” de ce sa fiu prost sa il cumpar daca este acolo”- daca e de ce sa muncesc cuvinte spuse de domnul in cauza,ca doar la data aceea nu era lovit la calcai ) asa a inceput povestea, nu alte variante.
      Fatul ca doamna Rodica vroia sa isi poarte mama soacra in judecata pentru asi insusi propritatea pamantului vi se pare bine? Faptul ca pana sa deschida un proces impotriva lor ( a victimelor) aveau 5 procese contra lui Daniel Iacoban( care nu la fel ca si fratele sau a muncit in Anglia cu acte doveditoare la un baiat din localitate, fapte ce se pot dovedii, banii pe care nu a mai ajuns sa isi termine ceva din interiorul casei a ales sa nu isi lase mama sa mearga la judecatori de 2 ori pe saptamana pentru ca doamna Rodica cu inscierile are surplus de bani).
      Doamna Rodica a declarat public acu multi ani ca ea ar sa dezonoreze numele socrului sau( om care a muncit, slujit atat timp in Cajvana ).
      Nu vede nimeni ca postarile inep asa: ” Prezbiterul..”, ” Popa..” aplativele fiind facute pt. Tatal sotului Doamnei R.
      Cei care credeti ca Doamna are dreptate, va rog sa ii stati alturi ( cu bani, masini pt. Inscris si altele…) ca doar nu stia ca o sa trebuiasca sa iasa pan acu dupa atata timp? Oare chiar asa, nu era corect sa mearga sa vorbesca cu parinti cel putin o data. Oare de ce cand mamei domnului Sava nu i s a deschis usa dupa ce a primit citatie de judecata de la nora vroind sa afle de ce?
      Oare cate mame asteapta asta?
      Dar oare doamna Rodica unde a crescut ?
      Credeti ca nu se poate muta? Dar ce ii mai trebuie ? Baie de lux, ca doar asa este obisnuita? ( de la parinti de acasa, parinti care sunt oameni simpli care nu au nimic de zis in in aceasta poveste)
      Credeti ca daca Doamna ar fi dicutat cu Socri ei se ajungea aici?
      Stiti ca domnul si doamna nu au dicutat nici o data cu parinti domnului Sava ? Pentru ca doamna doreste ca Vasile Iacoban( tatal iubitului ei sot) sa vina sa discute, ei ca si copii nu se pot deplasa.
      Dar oare de ce nu ii ajunge?
      Oare chiar asa fac relatiile?
      Dar oare mai se pot face inscriri?
      Am si io o masina de inscris? Ma rezolvi DOAMNA?

      Nu judecati si aratati cu degetul.
      Este vai de parinti ce cresc copii, doar Dumnezeu stie cum a fost pentru familia Iacoban sa creasca 12.
      Nu cred ca o sa se mai faca o postare publica din partea Familiei.

      P.S. Nu pot sa fac postarea pe numele meu pentru ca Doamna Rodica poate manji cu cacat numele orisicui, a facut si cu familia Iacoban. Lipsa de scrupule si bun simpt nu exista, deci aleg si eu sa fiu aici.

    2. Adevărat…minciuni…adevărul numai de la Rodica..dacă ați ști voi ce afacerista e și cine..de ce nu spune motivul adevărat ptr care a început toate astea..a vrut casa gradina care da i le-ar fi trecut p numele lor..dar afacerista a vrut toată moștenirea..Si ink30 de ari in alta parte l asfalt tot loc de case..și când a fost să treacă actele pe ei..Savu și Rodik atât a fost condiția..sa nu vanda casa cât trăiesc..ei nu au vrut să facă acte.nu aveți nici o idee despre ce este vorba și cât de parsiva e..chiar nu va gândiți nici unul de ce Familia Iacoban tace și nu se apăra în fața atâtor minciuni?

    3. Dar faptul ca au facut starngere de fonduri pe facebook si in bisericile penticostale in acelasi timp in care fratele doamnei R. Vorbea cu familia Iacoban sa ii de a 50.000 de euro zicand ca or sa renunte la cele 2 procese care erau in decurs la momentul dat.
      Si se interesau sa cumpere casa in valoare de 120.000 de euro.
      Adica ce rau ar fii sa ai casa de 120.000 cu bani de la biserica si familia lui ( nicidecum bani munciti).
      Acum daca tot am inceput, ascultati si pe altcineva ca doar nu numai doamna R. care are dreptate si ceilalti nu.

      Ce usor este sa postezi si sa defaimezi un nume asa e domnul si doamna? Ca doar stiti cum.

    4. Accidentul lui Daniel de la Arbore cu victima cum și prin ce metoda a ieșit basma curată?!Ori dai peste un copil și se rezolva așa pe sustache ?!Fiecare răspunde în dreptul lui dar voi ca frați a lui Savu până acum nu ați putut vb?De ce sub acoperire puteți ?Eu știu mai multe dacă credeți că e ok le scriu aici.Cine va cerut pământ cine?Spune adevărul omule cum am procedat ,cine mia blocat poarta prima?Cine mi-a făcut dosar de evacuare prima ?Și abia după ce sa trecut pe Daniel eu am dat in judecata să-mi de-a investiția că mi se pare corect.

    5. Bine că recunoști,doamna Rodica..că a lucrat cu mâna lui..și a ridicat 35 de camere cu munca cinstita nu prin afaceri ilegale ca tine..tu câtă marfa ai vândut fara factura🤔Macar nu mai posta versete că te faci numai de rușine..la tine naiba e că buna ziua!și de restul nici nu se mai discuta..

    6. Rodica, chiar nu ai bun simpt.
      Cate ai scris tu?
      Ce nu ai facut tu pe lumea asta?
      Chiar tu de dreptate nu ai ce vorbi.
      Lasa tu fatada si incepe iar a cruci( ca stim cu toti ce poti, credinta te a apucat dupa ce ai incercat sa faci act de prorietate pe numele sotului Sava Iacoban aceeelasi nume cu bunicul sau).
      Mai ai ceva rau de zis de familia de la care ceri atatea? Daca erai putin credincioasa si cinstita pe cum pretinzi iti vedeai de treba nu incercai cu orice chip sa stirici numele familiei.
      Sunt multe cazuri chiar din localitate cu situati asemanatoare de care se stie dar asa ceva nu s a vazut.
      Nici o femeie nu a facut ce faci tu.
      Nu face nimeni concurenta cu tine, nimeni.
      Cat despre date la judecatorie se vad clar.
      Cata investitie ai facut tu in casa aia? Dar bani reali nu povesti. Si de acolo scade ce ati vandut ( stie Sava) ca doar nu erau ale lui.
      Si de ce cand Petrea a vorbit cu Daniel de bani atunci de ce nu ti ajuns 50.000, cam cata investitie ai facut tu?
      Cat despre fratietatea dovedita de Sava sti tu mai bine ca nici la dusmani nu faci ce a face Sava ( la lume place circul si tie si mai mult, dar zi fata mea ca tie nu iti ajunge si ca vrei mai multe).
      Cu povestiri si povesti despre si cu Daniel si tatal lui.
      Vorbiti de bani de parca cresc in copac.
      Oameni mai muncesc cu 2 maine si cu una chiar.
      Mai bine tac, maine poimaine cine stie ce am mai facut si eu. Nu? Ca doar ai promis ca ai sa faci” bine” la toti

      Nu uita nu se pune nimeni cu tine.
      Blocarea porti e de anul trecut, si tu umbli la Radauti de 4 ani.( vezi ca e uiti datele sau le incurci).

      Este adevarat ca ai mers la copil acasa sa vezi daca familia vrea sa il de a pe Daniel in judecata?( ai zis ca dai tu bani pt asta) asta poti recunoaste. Oameni or zis ca ei nu pot face asa ceva pentru ca Daniel nu le a facut rau a stat cu copilul care nu a avut nimic grav( l a dus la spitat sa fie sigur ca e bine).

      Cum poti? Cum poti inventa atatea?Pentru circ

      Scrie doamna, ca Sava are ani de cand nu a vorbit cu parinti. Ca a trecut cu masina pe langa mama sa si nu a intors capul. Ploua, e mama care la crescut si nu i a pasat.
      Mama ta care este numai cu ochii in lacrimi.
      ( Sava inchide ochii si gandestete la mama, te rog numai pt 2 secude, la mama care ti a facut mancare si te a tinut pe brate.)
      Tu poti dormi?
      Pt bani, bani, bani.
      Bani si doar bani.

      Ai casa la Comanesti, la Arbore, ai masini ce mai vrei?

      Vorbim de parinti de parca ar fi carpe de sters pe jos.

      Rodica la tine nu se invarte roata.
      Nu am timp ca lucrez. Ca as sta si as scrie.
      A si munca nu inseamna ce faci tu.

    7. Văd din comentarii că unii sunt preocupați de bunul nume al familiei Iacoban.
      Dar de numele Domnului Isus Hristos nu este nimeni interesat, de Numele Sfânt târât în noroi prin judecați și împărțire de averi sau moșteniri.

      O fi fost bun numele Iacoban (și la București s-a auzit de el!) dar asta nu justifică implicarea în acest scandal. Am înțeles, au o noră nepocăită, care i-a întărâtat pe ceilalți la mânie prin atitudinea ei. Mai mult, prin comentarii se spune că nora i-a târât și ea la rândul ei prin judecăți. Dumnezeu să ne ferească de așa ceva!

      Dar asta nu scuză ofensiva inițiată de familia creștină, Iacoban, care apelat la necredincioși, în scopul evacuării din locuință a unui copil. Biblia învață altceva, dar nu e cazul a i se aminti astea acum fratelui Iacoban, probabil un expert în ale propovăduirii.

      Apoi enormitatea aia de construcție cu 35 de camere…mi se pare de-a dreptul indecent ca un credincios să își zidească așa ceva aici pe pământ. Dacă ai inimă de creștin, inimă ca a lui Hristos, nu mai poți sta nepăsător văzând atâta durere în jur și pe pământ, iar tu să îți ridici asemenea edificiu. Fiind copil al lui Dumnezeu, nu mai ai cum rămâne bogat în fața atâtor suferințe și lipsuri.
      Se pare că familia Iacoban culege acum ce a semănat…

      • Citind aici sî cunoscind aceasta situatia ma sint dator sa fac unele precizari iacoban talal are 12 copii din care 3 necasatoriti acea cladire la parter a fost gindita ca servis iar sus sint apartament Pentru viitori copiii acest iacoban a lucrat in Canada cite 6 luni pe an mai multi ani acest proces a fost initiat de un copil al sau iar aceasta casa disputata este proprietatea sotiei dinsului care de la 5 ani a fost infiata de savu iacoban batrinul ce nu e clar pina aici iar acest fiu care toti spun ca e dat afara are doua case una in comanesti una in sevore si 2 autoturisme

          • Se poate face așa casa cu 2 mâini, doar trebuie sa vrei și sa iti placa sa muncești Și tot ce câștigi sa duci acasă nu in alta parte. Dacă stai degeaba normal ca nu se poate. Dar când ești harnic și vrei normal ca se poate. Și Vasile Iacoban a fost și este un om harnic și muncitor care a muncit pana la epuizare pentru familia lui. Dacă ar fi el așa cum îl descrie asta mai mare ar mai fi din ceilalți 11 câțiva care s-ar alinia după Sava. Dar se vede clar ca astea sunt doar minciuni si închipuiri ale fiului mai mare. Pacat ca el aici le face jocul altora si își denigrează propria lui familie care pana la urma si el ii poarta numele.

    8. Domnule Pelerin, aici vorbeam de nume pentru ca doamna Rodica a vorbit ca o sa il murdareasca.
      Ce usor este sa judeci un om si cat de usor ii cantarim credinta. Oare omului despre care vorbim ii este usor?
      Cat despre judecata, primele 4 sau 5 procese au fost intiate si pierdute de doamna si domnul Rodica.

      Credeti ca un om care a crescut 12 copii nu le vrea binele la toti?
      Or faputul ca tatal lui Sava este in slujba lui Dumnezeu de atatia ani chiar nu mai are valoare?
      Credeti ca este usor sau ar dori cineva sa se ajunga aici.

      Invatatura biblica nu se face aici, important este sa o traim cu toti.
      Or pana la doamna Rodica a vorbit cineva de rau aceasta familie. Lasam numele la o parte,
      domnul si doamna Rodica nu ies in strada. Si evacuarea a reiesit in urma proceseleor.

      Si cat despre casa cu 35 de camere, nu a aparut peste noapte. Nu este un edificiu, a fost planificat pentru copii familiei (12 la numar) sa poata sa isi castige painea acasa.
      Cei care cunosc familia stiu si situatia economica reala, in cladirea aceea este locuibil un apartament cu 2 camere baie si bucatarie( al parintilor lui Sava) si un apartament al unui frate al domnului Sava.Si domni in cauza nu ies in strada, cum declara.Nu stiu ce conditii au acum la casa de la Arbore sau Comanesti dar cred ca sunt pregatiti sa se mute pentru ca nu este o nautate.

      Nimeni din aceasta familie nu se bucura de fapul ca pocainta a ajuns sa fie vorbita aici.
      Si da este rusinos de acest lucru si este rezultatul faptului ca doamna a dorit sa aiba de lucru cu justitia( lucru pe care familia nu l a dorit) dar doamna culege ce a semanat.

    9. 1 Timotei
      (6:7) Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.
      (6:8) Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.
      (6:9) Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare.
      (6:10) Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.
      (6:11) Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea.

    10. Minciunile voastre frumos asezate nu le mai cred fratilor de corp dar fara inima ce sunteti.
      M-ati ajutat doar sa-mi pierd anii din viata .
      Am lucrat la toate casele voastrecla toti.
      Corneliu: Ai inca gard in picioare facut de mine si bunicul Gavril pe care tata astazi îl batjocoreste cu perdea de la amvon .Ai o casa pe o temelie ce o pazeam noaptea eu cu bunicul cu foc sa nu înghețe .
      Ai 30 de ari pe care eu ti i-am tot umplut gratis cu lut si apoi ti i-am intretinut agricol caci tata vroia doar sa ti-l vanda pentru castig.
      Mai gandeste caci erai mic ..Deci nu ai de unde sti astea.
      Mai ia pauza si mai fumeaza calm.

      Dana: Nu mi-ai dat gratis culoarea la fatada casei ce am renovat-o , a fost 500€ , nu vorbi ca mi-ai facut fațada.
      Ca sa ma insor a trebuit sa muncesc in via lui Achili si cu sotia apoi a 2-a zi dupa nunta mi-ati luat toti banii mei.
      E bine totusi ca-ti merge bine in vila ta in care te-ai maritat cu verisor precum alte 2 surori ale tale..Deci esti ok.Neamul si prostia se perpetueaza .
      Mulțumesc si soacrei tale pentru contributia adusa in pornirea scandalului actual.Atat a stiut ea cioaba sa faca toată viata..Sa pape rahat umplut.

      Vasile : Ai fost de aur dar ai pierdut zeci de mii de dolari in fundul familiei Iacoban.
      Ai muncit ca prostul in Alaska ca sa rada Daniel cu galbena lui prietena acum de tine ..Banii ce mi-ai dat la nunta îi gasesti la tata .A venit cu Cornel dupa bani a doua zi de la nunta mea.
      In rest ..Ai vrut pamant acasa dar te-a tras si pe tine in țeapă precum am patit eu.
      Deci ai contribuit degeaba cu dolari.
      Atat ai fost bun cat ai dat malai.
      Ai grija de luxul in care stai acum si lasa judecata asupra mea.
      Eu nu am fost impotriva ta sa te insori cu fata straina.
      Nu uit ca mi-ai pus lumânari pt.vraji sub scaun la Dacie si ai recunoscut asta ca te-a pus si altul sa o faci ca sa-mi faci un ajutirsa ma despart de sotie.
      Va mancat in fund de viata mea particulara-Mumtumesc.

      Daniel: am cheltuit 3000 si cu tine prin spitale.
      Erau primii mei bani .
      Am ramas cu reumatism la maini din Olanda pentru acei bani .
      Am taiat toti butucii din bahna Solca de la casa ta cu 13 camere.
      Nu te iert pururi caci te-ai facut judecatorul meu fara nici un drept divin moral sau civic.
      Nu meriti sa calci in biserica.Esti inuman.
      Sa dea sa nu ai parte de cele 6 proprietati ale tale.
      Mincina si aranjamentele cu avocatul , notarul , si președintele tribunalului sa te urmareasca pe vecie si sa te chinuie cu placere in iad .
      Nu mai conduce masini cu neadaptării ale gradului tau de handicap caci te denunt exact unde trebuie.
      Nu va uita nici GeoSaw cum ai dejucat intentionat si pus de primar pentru PSD manevra cu blocarea portii.
      Vei ramane in istorie ca ai dat 3 copiii afara din casa in care sunt nascuti .
      Dumnezeu sa nu te ierte si sa nu ai parte de familie caci nu ai inima de om.
      Nu te gandi ca vei avea liniste daca vei avea familie.
      RAMAI VESNIC SUB BLESTEM!
      Executorul ce l-ai pus sa-l platesti din pensia mea si din alocatia copiiilor mei .
      Daniel -om hain sa fii blestemat pururi AMIN !

      Lidia: ramai la stadiul tau .Ai grija de casa ta mareee si lasa casatoria mea in pace caci nu ai instituit-o tu si nici altul din familie.

      Angela: Ai ceva bani pusi deoparte sa-l ajuti pe Daniel?

      Iosif: Ai grija ca ești in pericol in vila cu 36 camere.
      Macar contor electric sa puna tata aparte pe tine sa te simti oarecum gospodar ..Maine poimaine îti pomenește ca ti-a dat casa .Mai ai putina bucurie de trait.
      Lasa meditatiile alea conectate cu divinul ,plateste datoriile la cumnati si uita funcțiile din biserica caci tata te-a indepartat dar nu vezi .
      Asa am avut si eu functie ca tine cu vesta in drum in parcare, apoi vei fi un NIMIC pt.tata.

      Vica: Tu ce ai mai gresit in viata incat te-a scos tata din vila aia cu 36 cand îti pregateai o camera de vara si tu ?
      Ai ascultat cumva in tineretea ta de parinti incat sa-ti dea livadă aici la 1454 cum spun ei acum ?
      A promis tayaca nu-ti da nimic.
      Deci ai probleme destule si lasa si tu judecata asupra mea. Cauta un teren mare si larg prin BT.si vei avea pace .Renunta cat mai poti la „ajutorul ” Iacobenilor.
      Gabriel: roagate la Sfântul sa pedepsea pe Daniel procesomanul caci te-a scos din hala acum 2 ani si ai de suferit depresie toată viata ta saracul.
      Asa sa ajute Sfântul Dumnezeu lui Daniel precum a facut si tie.
      Dumnezeu sa se indure de tine .
      Mai bine e pt.tine sa parasesti inchisoarea aia cu 36 de camere.
      Amin.

    11. Mai fratilor nebuni . .
      Puneti nume reale caci va stiu pe fiecare in parte .
      Sunteti niste podoabe si vedete de toata frumusețea.
      In loc sa aveti grihde voi și de casele voastre , voi ati avut grija de mine sa ma dustrugeti.
      No problem deja roata se rotește si pt.voi.
      O sa va scriu pe rand tuturor fara grija.
      Am invatat de la tata sa tin otrava si sageti in tolba pentru fiecare.
      Va mai spun caci inca sunteti sclavi.
      ” O pasare crescută in cușcă are impresia ca a zbura este o boală ”
      Hai eliberati-va odată si voi.
      Nu mai lingeti talpi de sef, treceti la stadiul normal sau macar la stadiul următor.
      După ce mai evoluati puțin veti înțelege poate caci nu aveti de fapt treaba sau amestec cu viata mea personala.
      Eu nu am cum sa mai accept aberatiile voastre .
      Daca ati avea doar grija voastra ati fi mai castigati.
      Dar ati avut grija mea sa ma vedeti distrus , scos din casa parinteasca in care am crescut la ceiasi masa cu voi si acum ma vreti neapart in pamant .
      Nu ramane nimic neplatit aici jos, fara grija.
      Situatia mea de acum incolo nu va apartine .
      Nici pana aici nu ati avut drepturi asupra fiintei mele.
      Am rabdat suficient , am spus STOP si lucrurilor pe nume.
      Vai…Multe detalii o sa mai scriu .
      Detalii mai picante ca ale voastre, sunt mai mare ca voi si va stiu eu lasa , v-am azut crescand din nimic; Acum ati ajuns si mari si tari .
      Totul are: Limite.
      Ce am avut de pierdut am pierdut .
      Nu ma mai afecteaza nimic.
      Va blestem doar caci nu meritati nimic altceva , va blestem sa aveti parte numai de grija , grija cum ati avut si voi pentru mine sa-mi stricati casatoria viata si viitorul.
      Va urma..Serial lung veti avea, pururi va pomenesc.

    12. Daca ar fi domnul Sava si scumpa lui sotie asa pocaiti si cu asa mare credinta si Friday de Dumnezeu cum se prefac ca Sunt, nu ar fi facut asa taraboi in medium online si nu ar fi facut niciuna din magariile care a incercat sa le faca in decursul anilor. Vad ca tot o dati ca o sa fie tatăl tău și mama ta judecați de Dumnezeu pentru astea dar voi credeți ca scăpați de judecată. Toți o sa fim judecați și o sa primim plata după cum am lucrat. Daca aveți o casa la arbore însemna ca nu Rămâneți in strada cu copilașii, mergeți acolo și asta e.

    13. Doamne ai mile si nu lua in seama cuvintele acestor oameni.
      Sava cum poti spune atatea?
      Oare atatea peocese pierdute nu te au facut sa realizezi ca nu ai dreptate. Or faptul ca atati a frati din tara( comitete si nu numai) nu ti au dat dreptate or fi toti sus degeaba.
      Toti au stat degeaba, numai tu ai mucit.
      Da am fost frati pana nu ai mai avut tu cum, pentru ca sti tu mai bine de ce.
      Dumnezeu sa iti rasplateasca tie dupa cum faci si celorlalti la fel.

    14. 1 Corinteni
      (6:7) Chiar faptul că aveți judecăți între voi este un cusur pe care-l aveți. Pentru ce nu suferiți mai bine să fiți nedreptățiți? De ce nu răbdați mai bine paguba?

      Matei
      (5:39) Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.
      (5:40) Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.

      Romani
      (12:17) Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor.
      (12:19) Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.

      1 Tesaloniceni
      (5:15) Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi, cât și față de toți.

      (Oba 1:15) Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, așa ți se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.

    15. „Nici o femeie nu a facut” ce faci tu. Ea e o femeie simpla fara nici o functie mai rau de vasile iacoban ca este pastor si are o functie ce rusine sa iei casa copilului tau. Cand tu ai un casa cu 35 de camere
      „Oameni mai muncesc cu 2 maine si cu una chiar.” la luat bani nemunciti de iei sau la dus tigari
      De ce cand la acuzat fratele lui ca transporta tigari cu alt frate taceti si nu mai comentati e adevarat.
      ( Sava inchide ochii si gandestete la mama
      Sa se candeasca dumneai ca il socate din casa ea trebuie sa se gandeasca ca e mama.

    16. Cunosti familia? Domnule Cititor?
      Daca nu era femeia asta simpla, cine auzea asa ceva?
      Citeste cate a scris Sava despre frati lui, si ce poate nascoci.
      El a dorit sa faca rau fratilor lui, sa se razbune. Sava a postat numai ce i a placut lui din toate, despre tigari stie adevarul, dar a ales sa isi denigreze propriul frate.
      A reusit. Felicitari lui si sotiei lui.
      Sa il scoata fin casa? Dar el cand i a dat in judecata ce vroia sa faca?
      Cu casa de la Arbore ce vrea sa faca?
      Cu casa de la Comanesti ?
      Vrea si la Cajvana dupa tot ce a facut?
      De la parinti pe care ii face in fel si chip?
      Sa ceri atatia bani ? Sa ai doar tu dreptat?
      Si sa mai fi si deprimat?De la prea mult stat degeaba.
      Sa faca si el bani cum fac si frati lui, cu spatele. Nu sa stai in casa si sa scri, si te trezesti ca esti gospodar. Si sa mai ai nesimptirea sa si nascocesti povesti. De ce a postat adevarul? Nu prindea la public?
      Sa faci rau este usor, sa blestemi si mai.

      • Ia omul sia cerut banii care ia muncit la casa cum reiese din fotografie postata de el cum era casa inainte si cum e acum.
        Va contrazicetisingura cunoscatoare. Intro problema nu trebuie scos adevarul la iveala? Nu trebuiea sa prinda niciun public (astea e adevarul care la spus despre familia lui ) Nu vad aici in comentari sa fi facut in fel si chip pe parintii lui .

    17. Personal nu, ce ii deranjeaza ca sa aflat ca copii de pastor umbla cu tigari. a scris ca stie lucruri despre ei lucruri din familie Da el ca pastor daca e parimte si in varsta trebuiea sa procedeze cu intelepciune sa lasa sai ia si camasa de pe el daca e penticostal,din comentarii sava nu sia denigrat parintii, a spus adevarul despre fratii lui. Iati luat casa in cafe a locuit si asteptati sa nu riposteze. Ce asteptati ca omul scos din casa lui sa stea si sa taca
      Omul e tradat,renegat de fratii si parinti sunteti niste oameni ingrozitori o sa raspundeti pentru aceasta familie.
      Da sava poate adevaruri a scris. o persoana care nu stie scrie nascoceli. Stiti ca se spune, familia te cunoaste cel mai bine deci su t adevaruri despre familia lui

    18. Oameni buni!!!!!!
      Sa ajungeti la asa scandal sa va certati ca la usa cortului pe internet! Deci mai mare rusine nu exista si sunteti frati!!! De ce lasati pe cel rau sa va dezbine in asa hal????
      Eu din tot ce am citit si am urmarit subiectul am inteles asta! Socri nau acceptato pe nora de la inceput… ok pana la urma sa ajuns sa se casatoreasca si sa traiasca ca o familie! Nau avut de ales! Dar din ce am citit eu nora e foarte spurcata, rea si lacoma! Ar fi vrut ca socri sa treaca toata averea pe ea ca sa fie ei multumiti? Pentru ca vad ca nora e cea care a trimis dosare de judecata contra socrilor si nora a inceput a posta pr retele sociale tot felul de chestii despre socrii ! Eu daca ar fi sa se intample asa ceva in fam mea as inebuni! Pentru mine fratii si parintii sunt cei mai dragi mie ! As face razboi pentru ei! Sunt casatorita si nu as accepta ca sotul meu sa imi denigreze familia desi sotul meu este totul pentru mine! Dar nu trebuie sa dispara niciodata respectul pentru parinti! Dar se pare ca nora a reusit sa il intorca pe sotul ei impotriva familiei si a parintilor! Deci deduceti singuri….
      Am inteles ca socrii nu ar fi scos pe fiul lor niciodata din casa! Doar ca pe nora a furnicato sa dea socrii in judecata ca vezi doamne ea vrea tot sau nimic😁 si instanta a decis ca nira di fiul sa paraseasca casa ! Dar totusi nora este lacoma ca citesc pe aici ca are in 2 locuinte pe numele ei deci are unde sa stea! Dar rautate din om face ce a facut ea ! Nici nu are cum sa fie acceptata de socri si cumnati ca este rea! Este oaia neagra a familie! Sunt multe de zis! Pocaitiva oameni buni si lasati rautatea asta… sunteti frati si sunteti o familie! Nu trebuia sa ajungeti aici . Vati facut singuri de rusine postand asa continut!! Rusine voua! Decat sa aruncati cu rautate punetiva pe genunchi si cereti iertare de la Dumnezeu ca nu o sa mosteniti pamantul daca va luptati intre prati! Dat nici imparatia nu o sa castigati daca continuati asa!!! Domnul sa aiba mila de voi sa va dea intelepciune!

    19. Hei tu oaia neagra (straina)care nu stii sa fii vizibila te dai alta.Ia si intereseazate mai bine de situatie ca vad ca ceva stii dar cu multe ai ramas in urma.Esti tot din turma asta a Iacobenilor.Vad ca altii oameni de rand nu se baga sa comenteze pentru ca sunteti foarte periculosi.Asa ca v-ati pus toti 7.8pe unul singur bietul,Luati si omoratil de viu ca vad ca asta va sta in caracterul vostru de idioti ce sunteti.Sunteti niste curve cu 100 de fete.(Fam Iacoban.)

      • Nu am nici o legatura cu fam iacoban si eu sunt din vicov ca sa stii! Eu am scris mesajul dupa ce am cititi toate discutiile si comentatiile! interesant ca dintro data am devenit si eu parte din aceasta familie! Daca ati vrut scandal public uite ca il aveti! Si trebuie sa va asumati si parerile celor straini! Nu toti care comenteaza aici sunt rude cu voi ! Urat limbaj aveti daca asa sunteti toti pai va meritati soarta care o aveti! Nam eu treaba cu fam astea dar e socant ce vad sincer! Eu ceea ce stiu este ca am citit comentarii si din tot am ajuns la o concluzie! Nora e rusinea familiei ,este rea de gura si asta nu ii da dreptate! Decat sa injurati mai bine purtiva pe genunchi.. daca ziceti ca sunteti crestini!!!!!!!!!!!!!!!!

    20. Pentru Staina, deci mai bine nu se putea explica situatia.

      Domnule Cititor, faputul ca Vasile Iacoban si nimeni nu a discutat „umblatul ” cu tigari este pentru ca fratele lui Sava NU avea implicatie in aceste chesti. Soferul de la care a pornit totul stie ce si cum s a petrecut si faptul ca fratele lui Sava a fost prins in poveste doar datorita numelui sau.
      De altfel Sava cunoaste situatia financiara fratelui sau si faptul ca nu este un avut, lucrand de fapt cu ziua( asa se aude).Si din ce am inteles Sava si fratele sau au fost in relatii bune pana de curand.
      Si postarea cu referire a fost facuta pentru a denigra numele pastorului Vasile Iacoban.

      Si nu ma contrazic cand am zis de investitie din cate am inteles io de la doamna Rodica cere 50.000 de euro pentru investitie. Acestea fiind fatada, baie, geanuri, bucatarie si fantana; lucruri majore( care sunt facute standard), dar Sava a vandut lucruri materiale de nu ii apartineau de la casa aceea.( lucruri ce valorau bani cum ar un tocator industrial de siloz s.a.) asta ca sa justific ce am scris mai sus.

      Omul nu a stat degeaba totusi, a facut strangere din care si a cuparat o casa in localitatea Arbore, pe langa propritatea din localitatea Comanesti, nu este chiar asa departe de saracie precum ar vrea sa arate. Daca ar primi 50.000 poate mai fac si ei vacanta, nu e asa? Ca nu duc lipsa dat fiind faptul ca el si ea nu mucesc( daca vrem sa fim nesimptiti)

      Fiecare sa judece in dreptul lui.

      Nu cred ca lui Sava ii este usor, dar nu cred ca are dreptate doar datorita faptului ca isi necinsteste parinti.
      Il cunosc pe Vasile Iacoban este un om care a slijit toata viata si nu mi se pare normal ca sa aiba parte de asa ceva.

      Dumezeu sa aiba mila si indurare fata de familie.

      • „De altfel Sava cunoaste situatia financiara fratelui sau si faptul ca nu este un avut, lucrand de fapt cu ziua( asa se aude).”Poate dumneavoastra ati auzit asa. Poate vreti sa auziti surse din cajvana care stiu situatia lor fratele lui are pensie de handicap are casa de la parintii lui lasata de alt frate are masina buna are parcele de pamnat, 6 proproetati asa ca nu poti spune ca nu are chiar nimic

        „Omul nu a stat degeaba totusi, a facut strangere din care si a cuparat o casa”.
        a facut strangere si donati daca lau scos din casa

        Daca ar primi 50.000 poate mai fac si ei vacanta, nu e asa? Ca nu duc lipsa dat fiind faptul ca el si ea nu mucesc( daca vrem sa fim nesimptiti).
        Suma ceruta e pentru ce au muncit. Dumneavoastra daca va scoate din casa iesiti cu nimic si nu cereti niciun ban?
        Asta suna a frustrare ca merg ei in vacante nu cred ca va cerut bani de vacanta sau sa hraniti copii lor.
        „Sava a vandut lucruri materiale de nu ii apartineau de la casa aceea.( lucruri ce valorau bani cum ar un tocator industrial de siloz s.a.)” pentru asta nu are voie sa cera bani? ca a vandut un tocator cat a locuit acolo. Asta suna a penibil si sunt niste motive neplauzibile penteu al scoate din casa si a nu cere nici un ban.

        Il cunosc pe V. I. este un om care a slijit toata viata si nu mi se pare normal ca sa aiba parte de asa ceva”.
        Eu nul cunisc personal, dar in viata nu cunosti omul cu adevarat si poate chiar are parte de ceva ce a facut rau ca daca faci bine nu primesti asa.
        Karma se intoarce in aceasta viata pt ce ai facut
        Dumneavoastra spuneti ca il cunoasteti dar cNd faci ceva ti se intoarce. nu sti ce a facut daca i se intorc astea, si daca slujesti si estj un om drept si corect, cum spui ca e invinuit pe nedrept nar trebui sa i se intample asta lui nu?. Nu sti ce a facut el in viata. om de afaceri de aici i la sv a spus ca (D) copilul lui o sai arate adevarata fata . Tatal sia facut jocul printrun copil ca el are un prestigiu, ca sa se razbune pe un alt copil si sal scoata din casa. Si ia reusit da se pare ca a uitat ca ca o sa vina si urmarile dupa asta.

      • Nu am nimic cu familia ,nu sunt din Cajvana dar văzând atata hula și atata comentariu asupra familii Iacoban din ceea ce stiu eu bunicii lui Domnul Savu a lăsat cu limba de moarte ,dacă ea doamna in cauza (Rodica) in căsătorie ,sa nu-i rămână moștenirea .Am mai văzut ca socrul ei are 36 de camere ,eu îl cunosc foarte bine pe omul acesta ,a muncit ani mulți in Canada împreuna cu soția lui care are doar un rinichi și o muncit alăturarea cu el..nu ca domnul Savu dacă a căzut puțin dintr-un nuc s a și pensionat pe nedrept și mai spunea ca a îngrijit bunicii …Îl cunosc ff bine pe bunicul lui o fost om cu bani ,când umbla bunicul lui in Canada puțin oameni mergeau pe atunci .Bunurile rămase de la bunicul care le-ai vândut îți erai de-ajuns,mai lasă și la fratii tai din urma ..am înțeles ca mama ta a fost înfiată de la 5 ani și nu s a ales cu nimic ,tu vrei sa moștenești mai mult ca ea? Un om harnic la vârsta voastră n ar trebuii sa se plângă ..nu stiu ce atata scandal ca ai cerșit bani de la toată lumea și v ati luat casa
        De ce nu va mutați draga? Doar aveți casa
        De ce sunteți neserioși și va plângeți ca in prag de iarna va scoate in drum,plecați la vila din Arbore ,pentru nesimtirea voastră va scoate in drum
        Treceti la munca la vârsta voastră nu a ti muncit pe cât va lăudați voi,nu m-am întâlnit cu Sava niciodată nici printr-un șantier
        Și apropo nu mai intrăm in detalii cu munca lui doamna Rodica

      • A fost de 2 ori in canada sase luni ce insisti atata cu mersul in canadaa mers la cerseala . Si bunicul lui a mers 1 data in america dus de ghita i. nu a fost in canada niciodata minciuni si ce daca a fosr infiata, parintii ei au scoso din casa ca erau niste parlicari nu faceau nimic da bunicul a fost om cu bani ca a fost securist si a furat si el din adunare ca baiatul lui .

    21. ,,Pentru mine și pentru tine „Obadia
      (1:12) Nu trebuia să te uiți mulțumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor și nu trebuia să vorbești cu semeție în ziua strâmtorării!
      (1:13) Nici nu trebuia să intri pe porțile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui și nu trebuia să pui mâna pe bogățiile lui în ziua prăpădului lui!
      (1:15) Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, așa ți se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.

      (Rom 2:24) „Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri”, după cum este scris.

    22. Nu am nimic cu nimeni dar Rodica asta are doar niște scopuri de atins și caută mila celor prosti care o cred si ii donează bani pt a-și cumpara casa numărul 4 se folosește de voi prosti care o ascultați si o ajutați ea deține 3 case pana in acest moment si mai vrea una așa ca ajutați-o ea își bate joc de Vasile iacoban si încarcă sa îl facă de ras dar nu-i merge , savu in Anglia nu a muncit o singura zi nu poți minți in halu asta sa îți fie Rușine voi 2 Rodica si savu nu ati muncit o zi numa ati furat Rodica luai 500£ sa inscri o mașina care costa 100 așa ai făcut tu bani tu nerușinată ,așa ca veziti de treaba si lasă oameni aia in pace si du-te la casa ta din arbore . Mincinoasoooooooooo hooooooo hooooo

      • Si ce daca ii doneaza treaba la aia care dau daca ei vreu asa esti invidios mai bine donat de cat ca el a luat 3000 de euro sal puna pe unu brezbiter cat a firat el
        El are constiinta ca cara aia e facuto pe bani necinstiti so nu pe manca lui parca astia lalti ce au mai muncit daca nu eria adunarea sa ia intruna de acolo sau hranit toti

    23. Voighe – Va mulțumesc caci gasiti raspuns biblic potrivit.
      Ce sa mai spun.
      2 ani de santier in italia la sora mea Lidia care ne tinea 15 zile in camera si 15 în santier -Nu m-au ajutat prea mult.
      13 tari UE pe care le-am perindat pentru ei nu înseamnă mare lucru .
      Daca am inceput munca in UK -va dau dovezi din santier mai nebunilor- Actele se fac pe rand in UK ,1 an chiar dureaza , am facut cheltuieli sa am acte, iar numai dupa doar 1 luna de munca am avut accidentul acasa in concediu fiind si am oprit munca normal caci asa este situatia.
      O sa-mi revin si o sa fac palate mai mici putin ca ale voastre caci sunt ceva mai modest decat voi domnilor inspectori ce-mi calculati viata , castigul si sotia !
      Mai am:
      10 ani platiti cu greu la angajarea ce-am avut in țară,pentru ei e nimic.Inca 3 ani tot cu angajare la alt cumnat pe tractoare in câmp fara hrana apa sau combustibil pt.ei inseamna tot nimic .
      Iete ca peste 13 ani de vechime la peste 200 zile de concediu medical m-a dat automat in pensie pt.ca am un picior distrus cu urmari pe viata.
      Voi aveti macar 2-3 ani de vechime in munca ca sa primiti pensie la un necaz?
      Aveti hotii libere facute …
      Pensia mea este temporara mai sunt 5-6 luni de luat pensie si va rog nu va mai bucurati de ea caci va ajunge la executorul vostru care l-ati gasit cel mai rau si care taxeaza dublu.
      Hei fetelor cumnate si surori care comentati, nu stiti adevarul, e cazul sa o lasti ceva mai moale.
      Nu am cerut bani absolut nimanui pt.casa recent luata.Casa din 1950 putregai ce trebuia daramata, lasati-ma asa executat macar sa ma asez in alt cuib care nu va apartine dreptul sa mai continuati judecata ce am primit-o in Cajvana ,casa la Arbore-Au cumparat-o pastorii altor sate din rusinea ce o faceti voi acum , sa spele obrazul lacom al vostru , deci mai ganditi si logic.Voi ma vreti numai in mormant ?De ce sunteti asa nedrepti mai lichele de oameni ca nu va pot numi altfel!!!
      Casa din Comănești dărăpănată nelocuibila e luata cu ani in urma fix din munca mea si nu a voastra, cu 10.000 valorand mai mult terenul ei , de ce nu am drept sa cumpar pt.copii ????;
      Voi ce vilute si conturi grase aveti?
      Nu ma pot compara cu voi niciodata caci atat imi e puterea mea.
      Sunteti bogati si nu ma intereseaza de fapt deloc bogatia voastra dar acum ati bagat bățul in butoi si pute…Meritati denigrati.
      Da si mai am copii carora le vom da ce li se cuvine: ogoare si case caci asta e datorie biblica sa ajuți nu sa distrugi familia.
      Sa va stea șiscornita pe morminte mai nebunilor, vechiturile de 40 ruginite va sunt valoarea astazi de le tot pomeniti?
      Oameni fara minte care cauta razboi executand pe semenul lor ..
      Nu puteti vedea un suflet -Eu cum sa am cardasie cu voi ?
      Omul e fiecare in felul sau si nu-l poti schimba ,darămite sa-l inveti cum sa traiasca in propria lui familie.
      Hai ca nu am participat la cacatul din familiile voastre deloc si nu v-am avut grija niciodată, terminati prostia asta a voastra cu mine caci dealtfel aveti de lucru cu mine personal.

    24. Deci in viata mea nam vazut asa ceva! Sa faceti asa circ! Sa va fie rusine ambelor familii! Strigator la cer! Sava iacoban iti iese rautatea prin ochi ! Nu va cunosc personal r prima data cand aud de voi dar e rusinos ceea ce faceti ! Parca sunteti vopii sincer ! Tind sa cred ca lupta voastra este pentru razbunare! Parerea mea daca taceai filos ramaneai! Prntru ce a trebuit sa faci asa circ? Iti dau un sfat! Incearca sa aplanezi situatia asta di fa cumva sa dispari din gura lumii ! Iti spun eu ca scandalul asta o sa iti afecteze si copii in viitor ai din cauza voastra o sa fie aratati mereu cu degetul! Asa e cand nu ai intelepciune! Nu tr gandesti la consecinte! Si sa stii ca in viata asta nu totul este despre bani si bogatie! Conteaza sa ai si un nume bun! Tu prin asta sa stii ca nu foar familia parintii ti iai denigrat ! Si tu esti in aceasi oala cu ei ! Deci din cauza ta sunteti o familie de toata rusinea! Retragete incet timptil si nu mai scoate toate pleava din inima ta ! Daca sunteti certati macar incercati sa aplanati situatia sa sa ramana in cercul vostru familiar! si mai bine te pui si te rogi la Dzeu daca mai ai o samanta de credinta! Ce ai castigat pentru asa scandal? Ai vrut sa primesti bani? Obrlserv ca ati descis un cont de donatii! Deci chiar nu mai am cuvinte! Miar fi rusine sa fac parte din asa famile! Sfarsitul e aproape! Si chiar in biblie scrie ca fiul se va ridica impotriva propriei familii toti vor fii impotriva unul altuia! Dar din toate comentariile voi nu ati facut altceva decat sa va mancati unul pe altul! Si mai mare rusine ca vati afisat public cu asa ceva! Stii ce zice lumea din vicov? Nora este rea de gura fiul este razvratit si vrea sa se razbune pe taicasu , si se zice! Nu este usor pentru acel om! Aii vopii se casatoresc si nu stii ce aduc la casa! Ca in cazul de fata nora e tusinea familiei! Daca nora avea un suflet bun era femeie pocaita si la locul ei fi sigur ca socrul ar fi iubito ca pe proprii copii! Este dureros pentru un parinte sa vezi ca copilul tau nu iti face cinste😥

      La inceput cand am citit despre acest caz am zis… vai ce tata este asta chiar e rusinos sa faca asa ceva cu copilul lui! Dupa ce am urmarit subiectul am cam inteles! Si faptul ca pe acest Sava am vazut comentarii de la el prin care isi blastama fratii am ramas socata! Deci tu sava nu mai esti condus de cugetul tau! Esti condus direct de cel rau si tu crezi ca ceea ce faci, faci bine…. Trezestete pana nu e prea tarziu! Daca la noapte e rapirea si tu rsti in ura de moarte cu familia ta ce faci tu? Raspune pentru tine la aceasta intrebare!

    25. Mai ” Străina” si „nebunule ”
      De ce imi numărați si chilotii?
      De cate ori sa va mai explic ca nu am vile cum aveti voi?
      Sotiile voastre stau cu fundul in gradina langa trandafiri si matoni acum si in foisoare dar ati uitat cata foame au facut angajatii vostri din santier, primeau des cate 15€ ca sa aibe cu ce merge la munca.
      Hai mai lăsați-mă sa traiesc fara cinstea si corectitudinea voastra..

      Daca nu eram facut oltean taceam.
      Daca sunt in litigiu pot vorbi absolut orice.(mai studiati legea).
      Daca se pune altul stapan( Daniel) pe grumazul meu – desigur ca incerc sa mai respir.
      Nu voi avea 4 case- vai rau mai numarati , cu cine ati facut alea 8 clase???, ogor si fantana seaca si bordei ce cade dar cu curent se vand pt a plati datoriile achizitiei casei putrede din Arbore.
      Cajvana ramane uitarii asa cum e casa cu tot cu lingurile din ea ca sa se sature de numarat ” bogatia mea” .
      A…Tractorul lui Sava batranul la vandut tata dupa ce la luat din ograda cu 800 € in Sucevita la un colectionar neamt.A profitat deci ca nu eram in tara si a vandut o amintire din 1965 de la Sava batranul.
      Siscornita a ajuns in plata fântânii de 14 m deci tot acuzati aiurea cu tocatoarea aia.
      Moara a luat-o tata la 6 dimineata si a vândut-o cu 2500 lei lui Savu Dumitru ce are ferma la Costana.
      A aruncato ca era descentrata rau deci a pierdut dar tata a luat banii pe ea.
      Motorul era al meu luat second cu banii din Olanda, traia batrana si avea dorinta sa mai auda moara mergând.
      Masa de circular e la tata precum si caloriferele din fonta montarein hala, vopsite gri de mine, mergi si vezi, mai e unul si va rog sa-l purtati sanatosi în cap ca e tare greu..
      Altceva?
      Va raspund oricand sincer fara gram de minciuna.
      Totul e verificabil!
      Centrala ce o pomeneste e in beci si partea cu injectoare e la cumnatul Nicu.Au peste 40 de ani aceste lucruri si sunt rugine si va tot agatati de ele.
      Veniti sa le mai mulgeti putin.
      Si sera e la locul ei o puteti mulge si pe aia.
      Rudele mele au instituit fond de ajutoare in UK si tot ei si doar ei au pus bani.
      Le multumesc!
      Va doare prostia se vede.
      Daca va dau public si detaliile pierderilor de prin UK cu benefiturile si cu scoala…Zeci de mii de £ -Va convine?
      Va plimbati in masina altuia din chirie la voi ce e in pușcărie. ..
      Aveti grija mea înca?

      „Vasăzică, dumneata
      Ai venit în ţara mea,
      Zor-nevoie, plac-nu-plac,
      Să mă-nveţi tu ce să fac?
      Zor-nevoie vreau-nu-vreau,
      Să mă-nveţi pe un’ s-o iau?
      Ca să fac, ce nu e bine,
      Ca s-ajung slugă la tine?!
      Apăi dacă este ţara mea,
      Ce te-amesteci tu în ea?!
      Păi, nu-i aşa?!”…pam-pam!

      (Constantin Tănase)
      Hai mai născociti amintiri inutile care oricum vi le-ati luat.
      Puneti nume real aici ca va stiu oricum.

      • Perfect adevarat.
        Daca nu umblau sa ne scoata din casa unde totusi sunt nascut si am nr pe BI.- NU ERA NIMIC ASTAZI!!!!

        Nu la 45 de ani spui copilului tau ca nu ai nimic sau sa te duci cu nora la mă-sa…

        Legea cel putin spune ca domiciliul e inviolabil.

        Sa va ia dumneavoastră munca voastra care o aveti asa cum ai si ceea ce ai putut strange, o mobila, o masina , pacea din familie -chestii de genul asta …
        Cum ati proceda?
        Te vei duce si vei baga capul in nisip ca struțul doar ?
        Nu cred…

      • Femeie fata intelepciune !!!!!! La inceput am crezut ca e adevarat ca socru va da afara! Da chiar esti fara scrupule femeie pocaiestete si lasa rautatea asta! Eu ma intreb ca o persoana care nu te cunosc personal.. de ce esti asa de rea? Chiar .. de ce?? Pentru ca dupa comentariile tale se vede ca ai o ura de moarte! Vai de voi!!!!!!!!!!!! Oprestete macar nu le manji numele copiilor tai ca nu le e cinte cu asa parinti ca voi!

    26. „Straina” si ” Adevarul doare” :
      Daca nu aveam sotie mai rea decat mine eram mancat de viu de mult de catre voi .
      Bine ca are cine ma mai apara .
      Cum tatal va credeti voi neindreptatiti odata ce sunteti asezati la casele voastre fiecare?
      Cum mai puteti spune ca 12 dupa ce sunt asezati mai au o bucatica de supt ramasa si rupta cu dintii din singura parte a mea?
      Dap eu ce v-am luat mai oameni buni incat voi sa-mi luati locul de sub soare?
      Nebuni de legat sunteti , perversi ce se leaga de familia altuia fara drept.
      Ce sunt eu ?Dreptul vostru comun???

      Adevarul doare- tu cand mori chiar crezi ca ai slugile langa tine ?
      Nu se poate intampla sa te ingroape chiar cine nu crezi?
      Afla ca in ziua mortii bătrânului (iulie 2003)la prima seara eram la capul lui.Si intreaba parintii dar sa spuna sincer cine le-a platit musafirii chemati si cine a luat sicriu si restul!
      Intreaba si pe Iacoban Nicusor care ma tragea de mana si nu ma lasa la capul bătrânului , dorea sa-mi spuna cuvintele sfinte de moarte ce le-a lasat pentru mine si pt toti.
      Ati calcat cu buna știința acele cuvinte si nu va poate ierta nici Dumnezeu nici eu .
      Apoi in 2007 cand a murit bunica sa nu crezi ca eram in Hong Kong daca eram dus pana la bazar Suceava.
      Vecinii martori oculari declara ca bunica a fost spălată cu maturoiul..Bravo si multumita respectului ca a crescut 12 fii ce nu erau ai ei si va facut mancare si a slujit 24 ani pana ati plecat certati cu ei din casa 1454.
      Dap erati mucosi si nu stiti asa detalii.
      Sunt fortat de voi sa le spun.
      Doamne ce tembeli si rai mai sunteti ..
      Am de scris cam mult sa va dovedesc prostia si rautatea dar lasati ca vede lumea si deduce ce si cum ati facut si cine sunteti.
      Puneti numele adevarat daca aveti curaj in voi .

      • Nu am nici o legatura de sange cu tine cu voi! Ar trebui sa intelegi ca voi arti vrut sa va afisati public cu acest scandal si trebuie sa stiti ca multa lume deja stie despre cazul vostru! Nu sunt sora cu tine sau alta ruda ! Vad ca vorbesti cu mine ca si cum as sti chestii din trecutul familia voastra! Pai omule drag! Tu spui toate problemele voastre inca cu detalii si dupa te mai miri de unde stiu eu sau altcineva toate chestiile despre voi! Pai din comentariile care le postati voi! Ma faci sa rad cand vad ca imi spui niste lucruri care chiar nu au nici o legatura cu mine personal! Daca ai de spus ceva adreseazate la fratii sau familia ta! Nu sunt ruda cu tine! Intelege ca tu in acest moment esti public , ai iesit deja din acel cerc al familiei incat sa stiti numai voi situatia! Asuma.ti comentariile si pro si contra ! Doamne….fara sa vreau am devenit parte din familia voastra😂😂 app pe mine ma cheama exact ca pe sotia ta ca sa stii! Acest scandal sa stii nu doar pe parintii tai sau familia ta ai injosito! Si tu ca persoana teai injosit! Faptul ca ai dorit sa devii vedeta, si faptul ca te razboiesti cu propriul tau tata este un mare semn de intrebare! Eu totusi ma intreb cu ce ai gresit atat de mult incat ai ajuns in situatia asta? Orice parinte cat de rau ar fi nu ar face acest lucru fara un motiv! Am vazut un comentariu in care iti zicea cineva s iti ceri iertare de la parintii tai daca doresti sa ramai in casa! Oare orgoliul e mai important? Sau te simpti mai implinit ca iti necinstesti familia? Nu am nimic cu tine perasonal nu te cunosc nici macar nu stiu cine esti dar atat stiu ca am vazut poza cu parintii tai! Regret ca miam dat cu parerea! Dar ma opresc aici ca nu este problema mea ce se intampla in fam ta… doar ca e putin cam dureros! Sa fii sanatos si sper sa revolvi problemele , seara buna

    27. Scriu din America. Sunt ruda foarte indepartata a familiei si cand cineva ma intrebat daca cunosc familia, desi nu ii cunosc foarte bine nu am putut decat sa simt rusine si durerea unei sparturi care din neveghere cel rau a facut. Anumite lucruri sunt evidente asa ca nu ajuta sa mai aruncam vina in dreapta si in stanga. Fiecare trebuie sa-si asume responsabilitatea pt participarea lor personala. Cei ce cititi aceste mesaje rugati-va ca Dumnezeu sa restaureze relatiile acestei familii si sa lege ranile facute in amandoua parti a acestei povesti tragice. Nu se merita sa ne pierdem mantuirea si sa ne vindem celui rau pt lucruri trecatoare. Sunt toate material de foc. Nu au absolut nici o valoare.

      Neemia 1: 3-9

      3 Ei mi-au răspuns: „Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo, în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile* Ierusalimului sunt dărâmate** şi porţile sunt arse de foc.”

      4 Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor

      5 şi am zis:„Doamne*, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu**, care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!

      6 Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie* deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi, copiii lui Israel, mărturisind** păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta, căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.

      7 Te-am supărat* şi n-am păzit** poruncile Tale, legile şi orânduirile pe care le-ai dat robului Tău Moise.

      8 Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le spună: ‘Când veţi păcătui*, vă voi risipi printre popoare,

      9 dar*, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar** dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.’