More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Denunțătorul judecătoarei drogate de la Tribunalul Suceava, care le-a povestit procurorilor cum i-a dat 30.000 de euro iubitului femeii, este judecat pentru comiterea unui jaf de peste un milion de euro

    Valentin Juravle, din municipiul Rădăuți, este martorul denunțător în dosarul judecătoarei Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava.

    Individul le-a povestit procurorilor cum i-a oferit 30.000 de euro lui Ciprian Cotoară, iubitul judecătoarei, pentru a-l scăpa basma curată pe un amic trimis în judecată pentru infracțiuni la regimul rutier.

    Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la data de 21 aprilie 2023, la Restaurantul Antique din Rădăuți, Cotoară fiind însoțit de sora lui și de Mihai Pînzari.

    „În cadrul discuțiilor cu numitul M.B.I. și soția acestuia M.M. din data de 06.09.2023, inculpata Chirilă Ana Maria recunoaște că are cunoștință despre problemele numitului Cotoară Ciprian cu Juravle Valentin, subliniind că nu mai există motiv de temere întrucât acesta din urmă este arestat de 5 luni”, au arătat procurorii.

    Anchetatorii au mai subliniat faptul că, la data de 23 septembrie 2023, judecătoarea și-a exprimat teama că ar putea fi urmărită și a enumerat persoanele în legătură cu care ar putea fi cercetată, printre aceștia regăsindu-se și Valentin Juravle.

    Valentin Juravle a fost trimis în judecată pentru un jaf de 1,2 milioane de euro

    La mijlocul lunii iunie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava i-au trimis în judecată pe inculpații Valentin Juravle și Iordache Mihuț Magdici.

    Valentin Juravle va fi judecat pentru tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor și instigare la uz de armă fără drept.

    La data de 15 noiembrie 2022, în intervalul 03.00 – 03.30, pe DN 17, pe raza satului Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, Valentin Juravle, în baza unei înțelegeri și pregătiri anterioare, împreună cu cinci persoane neidentificate, pe timpul nopții, având toți fețele acoperite cu cagule, au utilizat o armă de foc artizanală letală neautorizată și un dispozitiv improvizat cu care au spart cauciucurile autoutilitarei Mercedes cu care se deplasau persoanele vătămare, fapt ce a dus la oprirea și interceptarea autovehiculului. În continuare, strigând cu voce tare „Poliția! Control!” și utilizând un obiect ce părea a fi un pistol pe care l-a îndreptat spre persoanele vătămate, le-a obligat să deschidă ușile autoutilitarei și pulverizând spray iritant asupra acestora, sub amenințarea verbală expresă, că vor fi împușcate, le-a imobilizat și a sustras fără drept mai multe bunuri, respectiv telefoane mobile, căști audio ceasuri, în număr de circa 700 de bucăți, în valoare totală de 5.527.345 de lei sau 1.198.990 de dolari.

    În intervalul 15 – 20 noiembrie 2022, Valentin Juravle a deținut, fără autorizație legală, o armă artizanală letală, cu țeavă și capsele aferente, în stare de funcționare, care a fost folosită de un alt autor, neidentificat încă, la comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată și apoi ascunsă de inculpat la locuința unei rude, unde a fost găsită cu ocazia perchezițiilor din data de 20 noiembrie 2022.

    Iordache Mihuț Magdici va fi judecat pentru contrabandă și favorizarea făptuitorului.

    La data de 20 noiembrie a anului trecut, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului Iordache Mihuț Magdici a fost găsită cantitatea de 1.320 de pachete cu țigări de contrabandă, creând un prejudiciu statului în valoare de peste 20.000 de lei.

    Iordache Mihuț Magdici, împreună cu suspectul U.C.T., cunoscând în mod evident potențialul incriminant al autoturismului marca BMW X5 ascunse în curtea tatălui inculpatului Valentin Juravle, respectiv că acesta a fost folosit la fapta de tâlhărie comisă la data de 15 noiembrie 2022, au căutat să asigure zona și să raporteze orice mișcare a organelor de poliție către inculpatul Valentin Juravle.

    În acest scop, la data de 19 noiembrie 2022, în jurul orei 13.20, ei au urmărit în trafic, pe drumurile de pe raza comunei Burla, echipaje ale organelor de poliție, aflate în civil, care efectuau investigații în cauză, pentru a afla traseul acestora și dacă se apropie cu cercetările de locația susmenționată, iar imediat după aceasta, Iordache Mihuț Magdici a rămas să supravegheze zona, trimițându-l pe suspectul U.C.D. care s-a deplasat în municipiul Rădăuți, în jurul orei 15.00, și l-a informat pe inculpatul Valentin Juravle despre împrejurările susmenționate, căutând astfel să faciliteze evitarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Valentin Juravle și a celorlalți făptuitori.

    Persoanele vizate de anchetă beneficiază de prezumția de nevinovăție.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles