Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Doi elevi din Dorna Candrenilor au contribuit la titlul național la cros. Primarul Dănuț Candrea: „Sunt rezultate care fac cinste”

Sergiu Samuel Pardău și Matei Șcheu, elevi ai Liceului Tehnologic Dorna Candrenilor, au contribuit la titlul național la cros, la categoria U16, în proba de 4.000 de metri. Competiția s-a desfășurat la Băile Felix, în județul Bihor, în perioada 24-25 octombrie.

Cei doi sportivi sunt din satul Poiana Negrii, comuna Dorna Candrenilor. Sergiu Samuel Pardău a obținut și medalia de bronz în clasamentul individual.

După competiție, tinerii au fost primiți la sediul Primăriei Dorna Candrenilor de primarul Dănuț Candrea, alături de antrenorul Cristian Prâsneac. Edilul i-a felicitat pentru rezultate și pentru munca depusă în pregătire.

„Ne bucură și ne onorează să avem în comunitatea noastră tineri care obțin rezultate atât de bune în competițiile naționale. Sergiu și Matei demonstrează că ambiția, perseverența și seriozitatea pot duce la performanțe importante, chiar și atunci când condițiile de pregătire sunt dificile. Sunt rezultate care fac cinste comunei Dorna Candrenilor și de care suntem cu toții mândri”, a declarat primarul Dănuț Candrea.

Primarul le-a urat succes în competițiile următoare și și-a exprimat încrederea că rezultatele de la Băile Felix sunt un punct de plecare pentru noi performanțe.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles