Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Un șofer din Marginea, oprit la Rădăuți cu un Mercedes cu număr din Marea Britanie, avea 0,50 mg/l alcool în aerul expirat

Foto: ilustrativ

Un șofer din Marginea a fost oprit de polițiști, la miezul nopții, în municipiul Rădăuți, la volanul unui Mercedes Benz cu număr de înmatriculare din Marea Britanie. Testat cu etilotestul, a avut 0,50 mg/l alcool în aerul expirat.

Luni, 2 noiembrie, în jurul orei 00.00, un echipaj al Compartimentului Rutier Rădăuți, împreună cu polițiști ai Biroului de Ordine Publică și jandarmi ai Detașamentului 5 Rădăuți, a observat mașina pe strada Sfântul Dumitru, în mers spre Piața Unirii. Șoferul a oprit pe partea dreaptă, după ce a primit semnal cu girofarul și sirena.

Conducătorul auto a fost identificat ca Gheorghe H., din satul Marginea. Pentru că mirosea a alcool, a fost testat cu etilotestul. Apoi a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde, cu acordul lui, i s-au recoltat două probe de sânge, la interval de o oră, pentru a se stabili exact alcoolemia.

Bărbatul este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. I s-a spus că nu are dreptul să conducă până la terminarea cercetărilor și i s-a eliberat dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație. El a fost amendat contravențional cu 1.730 de lei.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles