Candidatul PSD la Primăria municipiului Vatra Dornei, omul de afaceri Gică Apetrii, a declarat că își dorește să construiască o echipă puternică în cadrul instituției și fiecare angajat să fie respectat și să aducă plus valoare activității pentru a se putea veni în ajutorul cetățenilor, și în niciun caz nu intenționează să concedieze din personalul existent, fiind nevoie de oameni cu experiență.
Acesta își construiește programul plecând de la niște principii de bază în societate și promite că fiecare cetățean se va bucura de respect și prețuire.
„Am un crez -RESPECTĂ – Cunoaște, apreciază și eficientizează munca angajaților primăriei și le oferă un mediu de lucru profesionist și bazat pe încredere. COMUNICĂ – Informează cetățenii despre proiectele primăriei și le oferă posibilitatea de a se implica în luarea deciziilor. CONSTRUIEȘTE – Creează o echipă unită și eficientă, care pune accent pe rezultate concrete și îmbunătățește viața în Vatra Dornei”, a transmis Gică Apetrii.
Candidatul Partidului Social Democrat la Primăria municipiului Vatra Dornei, Gică Apetrii, își dorește să administreze localitatea într-un mod transparent și profesionist.
„Vă asigur stimați dorneni că pot fi un astfel de primar și împreună cu echipa din primărie vom face ca lucrurile să se miște altfel! Sunt un om al acestui oraș, un cetățean care, la fel ca voi, plătește taxe și impozite și își dorește o viață mai bună pentru Vatra Dornei. Am cunoscut mulți dintre cei care lucrează în primărie și am văzut dedicația lor, dar și nevoia de o conducere mai bună, mai transparentă și mai eficientă. Nu vin la primărie cu gândul de a face concedieri sau de a speria oamenii. Dimpotrivă, vreau să construiesc o echipă unită, în care fiecare angajat să se simtă valorizat și respectat. Împreună, vom putea pune capăt lipsei de coordonare și vom crea un mediu de lucru profesionist, bazat pe încredere și comunicare. Vreau ca toți cetățenii să știe ce se întâmplă în primărie, ce proiecte se derulează și ce rezultate obținem. Nu voi ieși pe ușa din spate la sfârșitul zilei, ci voi comunica deschis cu dornenii despre activitatea mea. Vreau ca Vatra Dornei să fie un oraș al transparenței, unde cetățenii se simt implicați și respectați. Sunt un om serios și responsabil, care își ține promisiunile. Am demonstrat acest lucru de-a lungul vieții mele și voi continua să o fac și ca primar. Vin la primărie cu entuziasm și dorința de a face o schimbare pozitivă. Cred cu tărie că prin muncă în echipă și o gestionare eficientă a resurselor, vom reuși să îmbunătățim semnificativ viața în Vatra Dornei. Vă invit să fiți alături de mine și de echipa mea, pentru a construi împreună un viitor mai bun pentru orașul nostru! Un viitor cu o primărie transparentă, eficientă și care respectă cetățenii. Un viitor în care Vatra Dornei va fi un oraș prosper, unde cu toții ne vom simți mândri să locuim”, a declarat omul de afaceri Gică Apetrii.