Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

O nouă bursieră Fulbright ETA predă la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Katherine (Katie) Grace Sturniolo desfășoară, în anul universitar 2026-2027, activități academice la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), ca bursieră ETA (English Teaching Assistant) în cadrul Programului Fulbright. Ea participă la seminarele de la disciplinele de americanistică din planul de învățământ al studenților de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării și se va implica, în paralel, în activități educaționale la nivel de universitate, pentru dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză și a interacțiunii interculturale.

Programul Fulbright este prezent la USV din anul 2011, prin colaborarea dintre universitate și Comisia Fulbright Româno-Americană.

Katie Sturniolo a absolvit, în anul 2016, Case Western Reserve University din Cleveland, Ohio, cu o diplomă de licență în Psihologie și Limba franceză, având ca specializare secundară Limba engleză. În timpul studiilor universitare, a beneficiat de o experiență de studiu în Franța, la Sweet Briar College – Nice. Ulterior, a studiat Communication Sciences & Disorders la Universitatea din Virginia, iar în perioada 2024-2025 a urmat programul de masterat în Applied Linguistics la Old Dominion University, cu o specializare secundară în Language, Society & Social Justice.

Fulbright este unul dintre cele mai cunoscute programe internaționale de schimb academic și cultural și susține mobilitatea studenților, cercetătorilor, cadrelor didactice și profesioniștilor între Statele Unite ale Americii și alte țări, pentru dezvoltarea colaborării și a înțelegerii interculturale prin educație, cercetare și schimb de experiență.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles