More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un sucevean a murit după ce i s-a făcut rău în stația TPL din fața Spitalului Clinic Județean Suceava

    Noaptea trecută, în jurul orei 00.30, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de cadrele Spitalului Județean Suceava cu privire la faptul că o persoană a fost adusă în stop cardio-respirator, după ce i s-a făcut rău în stația TPL situată în fața unității medicale.

    În urma cercetărilor, s-a constatat că Ioan C., în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava, cunoscut cu afecțiuni cardiace și supraponderal, s-a deplasat la farmacia din stația TPL din fața Spitalului Clinic Județean Suceava pentru a-și cumpăra medicația necesară.

    În jurul orei 00.00, acestuia i s-a făcut rău și a căzut pe trotuar, fiind observat de un grup de tineri aflați în trecere.

    Unul dintre tineri a alertat imediat personalul Unității de Primiri Urgențe din apropiere. Ioan C. a fost preluat rapid de un echipaj ambulanțier și transportat în interiorul spitalului, unde s-a constatat că acesta era în stop cardio-respirator. Deși i-au fost efectuate manevre de resuscitare, acestea nu au avut succes, iar ulterior a fost declarat decesul.

    În urma cercetării la fața locului, nu au fost identificate elementele constitutive ale vreunei infracțiuni. Pe suprafața corpului defunctului nu au fost găsite urme de violență, aspecte care urmează a fi confirmate cu exactitate în urma efectuării necropsiei.

    S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles