Un incident rutier a avut loc pe 15 martie 2025, în satul Măriței, comuna Dărmănești, unde un autoturism Renault, condus de Ion C., a acroșat un Nissan parcat în fața unei farmacii.
În loc să rămână la fața locului pentru a clarifica situația, șoferul vinovat, aflat în stare avansată de ebrietate, s-a urcat înapoi în mașină și a plecat.
Proprietara autoturismului avariat, Florentina M., a sunat la 112 la ora 11.41, pentru a sesiza incidentul.
Polițiștii au identificat rapid făptuitorul la domiciliul său din Dărmănești, unde au găsit și mașina acestuia, care prezenta urme vizibile de impact.
Testat cu aparatul etilotest, Ion C. avea o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt ce confirmă starea avansată de ebrietate în care se afla în momentul producerii accidentului.
Șoferul a fost condus la Spitalul Clinic Județean Suceava pentru prelevarea de probe biologice.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
