Familia și prietenii tânărului în vârstă de 24 de ani, Ionuț Burcă, victima îngrozitorului accident de circulație de noaptea trecută, de la Dumbrăveni, au demarat o campanie de donare de sânge, pentru acesta. Tânărul se află internat în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, soția sa fiind declarată decedată la fața locului.
Cei care vor să contribuie la salvarea unei vieți, pot dona sânge la Centrul Județean de Transfuzie Suceava, menționând numele pacientului Ionuț Burcă. Acesta este internat la secția de Ortopedie a spitalului sucenean cu diagnosticul traumatism cranio cerebral grav, contuzii pulmonare și multiple fracture.