Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Sărbătoare și recunoștință de Zilele Comunei Pătrăuți. Cuplurile de aur și tinerii universitari au fost premiați de administrația locală

Zilele comunei Pătrăuți au adus duminică clipe pline de emoție și bucurie pentru întreaga comunitate. Cu acest prilej, primarul Adrian Isepciuc a organizat o ceremonie specială dedicată atât celor care reprezintă pilonii de experiență și familie ai comunei, cât și tinerilor care performează în învățământul superior.

În cadrul evenimentului, administrația locală a oferit premii și distincții speciale pentru șase „cupluri de aur”, localnici care au împlinit sau împlinesc în acest an o jumătate de veac de căsnicie. Totodată, atenția s-a îndreptat și către noile generații, fiind premiați 12 tineri din Pătrăuți care au ales să își continue studiile în universități din țară sau din străinătate.

Prin această inițiativă, conducerea primăriei a dorit să transmită un mesaj clar de respect față de valorile tradiționale și de susținere a performanței educaționale, investind în viitorul comunității.

Alături de primarul Adrian Isepciuc și de locuitorii comunei au fost prezente și numeroase oficialități județene și invitați speciali, printre care președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, senatorul Ioan Stan, inspectorii școlari generali adjuncți Petru Crăciun și Gabriel Matei, precum și fostul secretar de stat Cristian Șologon.

În deschiderea festivității, edilul comunei Pătrăuți, Adrian Isepciuc, le-a transmis celor prezenți un mesaj de bun venit: „Vă mulțumesc din suflet pentru că ați răspuns invitației noastre pentru a petrece câteva momente împreună cu cei care au primit sau vor împlini anul acesta cincizeci de ani de căsătorie, dar și pentru a-i sărbători pe tinerii din comună care au hotărât să meargă mai departe la universități din România sau din afara țării. Vă doresc o ședere plăcută în localitatea Pătrăuți și le mulțumesc tuturor invitaților. Vrem ca astăzi să ne simțim bine și să ne bucurăm de cei sărbătoriți”.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a evidențiat sprijinul acordat comunității locale și investițiile realizate în infrastructură: „Sunt câteva lucruri pe care le spun despre ce am făcut la Consiliul Județean, dar aș vrea să încep cu ce am făcut pentru dumneavoastră. Primul drum județean asfaltat anul acesta a fost drumul dumneavoastră de aici. Câți ani au fost de când nu a mai fost asfaltat? De 14 ani. Asta am făcut-o pentru Adi, pentru prietenul meu, fiindcă îmi aduc aminte când venea la mine la birou și îmi spunea că nu vrea nimic altceva, doar drumul. Astăzi am asfaltat și uite că am reușit”.

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă festivă, reconfirmând legătura strânsă dintre generațiile din Pătrăuți și angajamentul administrației locale de a sprijini educația și valorile familiale.

@glasulsucevei

🏅 Respect pentru cei care au construit și pentru cei care duc mai departe! De Zilele comunei Pătrăuți, primarul Adrian Isepciuc a premiat astăzi 6 cupluri de aur, oameni care au parcurs împreună zeci de ani de viață, și 12 tineri din comună care au ales să-și continue studiile în universități din țară sau din străinătate. Un gest prin care administrația locală a dorit să le arate recunoștința celor care reprezintă experiența, familia și valorile comunității, dar și aprecierea pentru tinerii care, prin educație și performanță, duc numele comunei Pătrăuți mai departe. ❤️ O comunitate puternică își respectă trecutul și investește în viitor!

♬ sunet original – Glasul Sucevei – Glasul Sucevei

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles