Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Accident cu patru răniți produs la Dolhești de un tânăr care s-a urcat beat de la volan

O cursă de noapte alimentată cu alcool și viteză excesivă s-a încheiat brusc într-o remorcă și la camera de gardă a Spitalului Municipal Fălticeni pentru patru tineri din comuna Dolhești.

Accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, 12 septembrie 2026, în jurul orei 01.50. Un tânăr de 19 ani din comuna Dolhești, Răzvan-Ion Roman, se afla la volanul unui autoturism Volkswagen și se deplasa pe drumul județean DJ 208, pe raza localității Dolheștii Mari, din direcția Fălticeni către Dolhasca. Din cauza vitezei neadaptate, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit carosabilul și a intrat în plin într-o remorcă staționată pe partea stângă a drumului.

În urma impactului violent, conducătorul auto și cei trei pasageri din mașină au suferit vătămări corporale. La fața locului au intervenit de urgență echipajele de salvare, toate cele patru persoane fiind transportate la Spitalul Municipal Fălticeni.

Polițiștii sosiți la locul accidentului l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o alcoolemie uriașă, de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, tânărului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.

Verificările medicale efectuate la spital au arătat că toți ocupanții mașinii consumaseră alcool. Șoferul Răzvan-Ion Roman a fost diagnosticat cu excoriații la nivelul gâtului și al membrelor superioare, precum și consum de etanol. Pasagerii săi, Denis-Nicolae A. (16 ani), Vlăduț-Mihai P. (20 de ani) și Loghin-Gabriel B. (23 de ani), au scăpat tot cu leziuni ușoare, având excoriații pe antebraț, umăr, abdomen și torace, fiind de asemenea sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles