More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Concertul „Sunet și culoare în prag de primăvară” a umplut Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca” din Vicovu de Jos

    Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca” din comuna Vicovu de Jos a găzduit din nou un eveniment de excepție, de această dată, beneficiarii direcți fiind cei mai tineri locuitori ai comunei, copiii. Concertul „Sunet și culoare în prag de primăvară”, a umplut joi, sala acestui adevărat lăcaș de cultură.

    Din dorința de a ajuta copiii să-și urmeze visurile, pasiunile, conducerea Școlii Gimnaziale „Ioan Vicoveanu”, prin directorul Pompilia Țugui, a încheiat un parteneriat cu Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava, liceenii demonstrându-le astfel elevilor mai mici că își pot face o carieră din pasiune și așa a luat naștere un eveniment cu totul deosebit, unde arta a umplut de frumos, sufletele celor prezenți.

    În holul Casei de Cultură, au fost expuse lucrări de pictură ale elevelor Florentina Bălici, Sorina Dumitriu, Sofia Pîrghie și Teodora Popescu, iar muzica a răsunat în acorduri calde, vestind sosirea primăverii.

    Ca o adevărată gazdă, primarul comunei Vicovu de Jos, Vasile Țugui, le-a urat tuturor bun venit și a promis că astfel de evenimente vor deveni tradiție.

    „Ne-am alăturat cu bucurie acestui eveniment și vă mulțumim pentru ceea ce faceți pentru copiii noștri. Suntem la Centrul Cultural «Sofia Vicoveanca», inaugurat în 2023, care dispune de o sală de 500 de locuri. Spuneam la inaugurare că am construit acest centru cu dorința declarată de a deveni unul reprezentativ între instituțiile care promovează cultura și tradițiile populare din zonă. Astăzi, la zece luni distanță, aș putea spune că suntem pe drumul cel bun. Iată că astăzi Școala Gimnazială «Ioan Vicoveanu» ne prilejuiește, din nou, o întâlnire de referință cu o instituție care face cinste în educația muzicală, respectiv Colegiul de Artă din Suceava. Stimați oaspeți de onoare, bine ați venit la Vicovu de Jos. Prezența dumneavoastră ne bucură și ne onorează”, a transmis Vasile Țugui, primarul comunei Vicovu de Jos, în cuvântul de deschidere al Concertului „Cântec și culoare în prag de primăvară”. 

    Inițiatoarea acestui proiect unic în zonă, profesoara Pompilia Țugui, director al Școlii Gimnaziale „Ioan Vicoveanu”, a menționat că dorește să încurajeze elevii să-și urmeze pasiunile și tocmai din acest motiv, expoziția de pictură organizată cu acest prilej, a fost cu vânzare.

    „Acest proiect a fost realizat pentru a susține și a pune în valoare calitățile și aptitudinile artistice ale elevilor de gimnaziu. Parteneriatul cu Colegiul de Artă are ca scop promovarea în rândul elevilor a învățământului vocațional și îndrumarea tinerilor talentați în alegerea unei cariere în domeniul cultural artistic”, a transmis directoarea Școlii Gimnaziale „Ioan Vicoveanu” din comuna Vicovu de Jos, Pompilia Țugui, completând că a beneficiat de sprijinul colegilor săi, cărora le-a mulțumit, cadrele didactice de la aceeastă unitate de învățământ fiind mereu aproape de elevi.

    La acest spectacol de suflet a fost prezentă și profesoara Loredana Ceică, inspector școlar de arte, în cadrul IȘJ Suceava cât și profesoara Alexandra Bejinaru, director al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”. Edilul comunei Straja, Mihai Juravle, și-a susținut din sală, cele două fiice, care au încântat publicul cu un adevărat recital la pian și vioară.  

    După momentele artistice susținute de elevii vicoveni, pe scena Centrului Cultural „Sofia Vicoveanca” au urcat elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, aceștia interpretând într-o manieră de-a dreptul înălțătoare, fragmente din lucrări ale unor compozitori care nu mai au nevoie de nicio prezentare, cum ar fi Mozart sau Florian Costea.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles