More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Comuna Frătăuții Vechi se transformă într-un adevărat șantier datorită numeroaselor proiecte ale administrației locale: „Oamenii așteaptă finalizarea lucrărilor”

    Munca administrației publice din comuna Frătăuții Vechi, condusă de edilul Cristi Antemie, se concretizează, și după perioade lungi în care s-a muncit practic la întocmirea documentației, la obținerea avizelor de tot felul, acum comuna este un șantier de la un capăt la celălalt, muncindu-se la extinderea rețelei de apă și canalizare, la asfaltarea și modernizarea unor drumuri dar și la extinderea rețelei de iluminat public.

    Zilele trecute au început lucrările la extinderea rețelei de apă și canalizare și după cum a explicat edilul comunei, Cristi Antemie, în satul Măneuți, toate locuințele vor avea posibilitatea să se racordeze la aceste rețele, iar în satul Frătăuții Vechi, procentul de acoperire, va fi de aproximativ 80%, deoarece localitatea s-a extins foarte mult în ultima perioadă.

    „Constructorul s-a apucat de treabă. Se lucrează la extinderea cu 11 kilometri a rețelei de apă și canalizare. Este un proiect implementat prin Programul Anghel Saligny, în valoare de 18 milioane de lei, în satele Măneuți și Frătăuții Vechi. După finalizarea acestor lucrări, în satul Măneuți, vor fi toate gospodăriile racordate la sistemul de apă și canalizare, iar în satul Frătăuții Vechi, procentul de acoperire va fi de aproximativ 80%. Oamenii așteaptă finalizarea lucrărilor pentru că a scăzut foarte mult pânza freatică și au început tot mai multe gospodării să rămână fără apă în fântâni”, a menționat primarul Cristi Antemie.

    Săptămâna viitoare vor începe lucrările și la Căminul Cultural din Măneuți, fiind deja semnat ordinul de începere a lucrărilor, clădire care va intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Fondurile în valoare de 300.000 de lei au fost obținute prin Programul Național de Redresare de Reziliență, acest proiect reprezentând o adevărată necesitate pentru o comunitate care iubește tradițiile și le păstrează cu sfințenie, educând tânăra generație despre importanța acestora.

    Administrația publică a comunei Frătăuții Vechi va începe și construcția unei grădinițe în satul Măneuți, și se pare că mai este nevoie doar de avizul ISU pentru a se putea începe lucrările.

    „Începem din fonduri proprii, o grădiniță în satul Măneuți. Va fi un program multianual. Avem terenul necesar, am aprobat PUZ-ul și vrem să ne apucăm de treabă. Avem trei grupe de copii acolo, sunt peste 90 de copii care învață într-un corp de clădire foarte vechi. Populația școlară este în creștere pentru că s-au întors mulți tineri din străinătate dar și din zona Rădăuți au fost care au cumpărat loturi de pământ, și-au construit case și s-au mutat în comună. Vom amenaja și o parcare și un loc de joacă pentru copii”, a completat edilul Cristi Antemie.

    Printr-un proiect finanțat prin Fondul de Mediu, se vor schimba lămpile de iluminat, iar din necesarul de 370 de lămpi, 200 au fost aduse deja în comună. Cu bani de la bugetul local, se va extinde rețeaua de iluminat public, extinderea începând de la intrarea în satul Frătăuții Vechi. Valoarea acestor lucrări se va ridica la suma de 600.000 de lei. 

    „De asemenea, am dat ordinul de începere a lucrărilor și pentru modernizarea mai multor drumuri din comună, iar constructorul s-a apucat de treabă, iar asta nu poate decât să ne bucure. Este vorba despre aproximativ 3 kilometri de drum din zonele Huțan, Măleni și Poiană. Va fi disconfort pentru cetățeni în zonele în care se lucrează, însă îi rog să fie răbdători”, a transmis edilul Cristi Antemie.

    Lista proiectelor aflate în implementare în comuna Frătăuții Vechi continua cu dotarea unităților de învățământ cu aparatură IT și mobilier cât și cu întocmirea unui nomenclator stradal, acum fiind în etapa de montare a plăcuțelor cu numele și numerele fiecărei străzi.

    Om gospodar, primarul Cristi Antemie dezvoltă comuna pe toate palierele, fiind la fel de preocupat de infrastructura rutieră, cea școlară dar și de păstrarea tradițiilor populare.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles