More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Vicovu de Sus va avea transport public local și un ambulatoriu de specialitate în parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

    Orașul Vicovu de Sus va avea un Ambulatoriu pentru screening și prevenție, în parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți, unitate medicală care va deservi întreaga zonă și care va fi dotată cu aparatură modernă, de ultimă generație. Administrația publică a orașului a luat decizia înființării acestui Ambulatoriu, după o dezbatere publică în care cetățenii au fost invitați să spună ce cred că este necesar pentru comunitate, în locul fostului Cămin Cultural, clădire care trebuie demolată.

    Atent la nevoile oamenilor, edilul Vasile Iliuț a încheiat un parteneriat cu unitatea spitalicească din Rădăuți și printr-un proiect în valoare de 4 milioane de euro, va construi în localitate, o unitate medicală dotată cu CT, RMN și toată aparatura necesară desfășurării consultațiilor de Ginecologie, Cardiologie, ORL, Pediatrie.

    Acest proiect a fost votat în cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, alături de proiectul înființării transportului public local.

    „Din aceste 16 puncte, două sunt mai importante, pe care aș vrea să le prezint. Este vorba despre proiectul privind înființarea serviciului de transport public local în orașul Vicovu de Sus. Se află în evaluare spre ofertare, cele zece microbuze și două autobuze electrice, care vor deservi transportul public local în Vicovu de Sus și Putna. De asemenea, supunem spre aprobare proiectul privind parteneriatul cu Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” Rădăuți pentru implementarea proiectului de Screening în Vicovu de Sus, cu specialitățile Radiologie, Obstetrică-ginecologie, Pediatrie, ORL și Cardiologie. Este vorba despre un proiect în valoare de 4 milioane de euro, finanțat prin Programul de Sănătate, în care organism intermediar este ADR Nord-Est. Vorbim despre acea dezbatere publică pe care v-am prezentat-o și anume când am cerut părerea vicovenilor în legătură cu spațiul unde este vechiul Cămin Cultural din Vicovu de Sus. M-am bucurat că majoritatea au spus că doresc un Centru Ambulatoriu, o clinică. Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Spitalului Municipal Rădăuți, s-a hotărât să fim parteneri în acest proiect. Imediat după ce vom obține finanțarea, vom demara lucrările. Vom ține cont și de părerile celorlalți cetățeni, care sunt păreri bune, și vom încerca să le ducem la îndeplinire”, a declarat Vasile Iliuț, primarul orașului Vicovu de Sus. 

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles