La 02.10.2021, la ora 13.35, lucrătorii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au oprit pentru control autoutilitara marca Mercedes Benz Actros pe DC Smidești din comuna Moldova Sulița, care transporta material lemnos.
În urma interogării aplicației Sumal Control, s-a constatat că pentru respectiva autoutilitara a fost emis codul aviz la ora 11.29 de către SC LIAMOLD SRL iar în urma vizualizării fotografiilor implementate s-a constat o neconcordanță între acestea și materialul lemnos transportat, cât și o diferență de 17 km, care nu au putut fi justificați.
Având în vedere suspiciunile privind unele nelegalități ridicate de acest transport de material lemnos, autoutilitara în cauză a fost însoțită la sediul OS Breaza, unde a fost inventariat materialul lemnos reieșind cantitatea de 9,96mc lemn de foc rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancționat, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia unui angajat al OS Breaza.
