Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un individ a părăsit carantina din Câmpulung Moldovenesc pentru a goni cu mașina prin Păltinoasa

La data de 02.10.2021, în jurul orei 18.30, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţionau în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere pe DN 17, pe raza localităţii Păltinoasa, a oprit pentru control autoturismul Mazda 6 (Germania), care a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce rula cu viteza de 75 km/h în localitate, la volanul căruia se afla Sorin S., de 29 de ani, din comuna Pojorâta.

S-a procedat la verificarea sa în bazele de date ale Poliţiei Române, ocazie cu care s-a constatat faptul că faţă de Sorin S. s-a dispus măsura carantinării la o adresă din municipiul Câmpulung Moldovenesc, decizie stabilită de DSP pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 30.09.2021 până la data de 13.10.2021.

Prin urmare, s-a dispus sancţionarea contravenţională a lui Sorin S. atât pentru încălcarea normelor rutiere cât şi pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 și informarea DSP Suceava.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles