More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Zeci de milioane de euro investite în Salcea în mandatul primarului Ezekiel Belțic: „Continui să mă implic în beneficiul locuitorilor orașului Salcea”

    Administrația locală a orașului Salcea a implementat și are în continuare, în implementare, proiecte în valoare de milioane de euro, sume de bani care vor contribui la continuarea transformării acestei zone. 

    „M-am implicat în vederea continuării proiectelor începute de vechea administrație precum și implementarea altor proiecte necesare pentru dezvoltarea orașului Salcea. Este adevărat că am promis implementarea a 100 de proiecte în beneficiul nostru, al tuturor celor care locuim în orașul Salcea, precum și cei care urmează să aleagă să își construiască o locuință în orașul Salcea. Vreau să vă subliniez faptul că la data preluării mandatului de primar al orașului Salcea nu erau în conturile instituției sumele vehiculate de anumite persoane, manipulate de vechea administrație. În conturile Primăriei Salcea erau aproximativ 1,3 milioane de lei, bani care au fost utilizați pentru plata utilităților, respectiv serviciul de salubrizare, iluminat, plata salariilor angajaților instituției, respectiv a celor din aparatul de specialitate precum și a persoanelor care sunt angajate ca asistenți personali pentru cetățenii încadrați în grad de handicap cu asistent personal, plata indemnizațiilor aleșilor locali precum și pentru plata facturilor transmise de către constructori care au realizat diferite lucrări. În acest sens, vreau să vă subliniez că nu am renunțat la niciun proiect benefic început de vechea administrație ci am continuat proiectele deși în contul instituției nu erau resursele financiare necesare finalizării acestora. Vreau să vă aduc la cunoștință faptul că prin implicarea mea, în calitate de primar, orașul Salcea are proiecte în diferite etape de evaluare, de peste 58 de milioane de lei prin fonduri europene asigurate prin PNRR. Aici vreau să subliniez doar șase proiecte în care noi, ca și oraș, suntem implicați la data prezentă, și anume achiziționarea de autobuze electrice, este unul dintre ele. Din luna august, vor fi autobuze și microbuze destinate transportului public, în relație cu municipiul Suceava, proiect în valoare de peste 15 milioane lei. Se lucrează la reabilitarea sediului vechi al administrației publice locale, proiect de peste 1,4 milioane lei. Am obținut finanțarea necesară și se lucrează la înființarea Centrului de colectare prin aport voluntar, în valoare de peste 3,8 milioane de lei. Se vor dota unitățile de învățământ cu mobilier și echipament IT, proiect în valoare de peste 2,8 milioane. Urmează să semnăm contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de apă și canalizare, proiect în valoare de aproape 10 milioane de lei și pentru construcția unei noi școli în satul Prelipca, în valoare de aproape 25 de milioane de lei. Prin fonduri guvernamentale nerambursabile, orașul Salcea a obținut finanțări de  peste 27 de milioane de lei. Se va introduce rețea de gaz metan în satul Văratec și în localitatea Prelipca, printr-un proiect în valoare de peste 13 milioane de lei. Am obținut finanțarea necesară pentru modernizarea sistemului de iluminat public, în valoare de 1,2milioane de lei, pentru programul „masă sănătoasă” dar și pentru o grădiniță cu program prelungit”, a declarat edilul Ezekiel Belțic.

    În orașul Salcea vor continua și intabulările gratuite, iar unitățile de învățământ din Salcea vor derula o serie de proiecte pentru prevenirea abandonului școlar. De asemenea, sunt depuse proiecte pentru construcția unui dispensar medical în Plopeni, a unuia în Văratec, sală de sport în Salcea, cu tribună de 180 de locuri, construcția unei școli noi în Văratec, extinderea spațiului administrativ al Primăriei Salcea și asfaltare de străzi în localitatea Plopeni și în satul Prelipca.

    „Aceste proiecte care la data prezentă sunt depuse pentru obținerea finanțării, depășesc suma de 61 de milioane de lei. Totodată, avem pregătite proiecte care urmează a fi depuse, în valoare de peste 19 milioane lei, privind creșterea eficienței energetice în clădirile instituțiilor publice. Întocmim documentația necesară pentru construcția unei școli noi, a unei grădinițe noi cât și extinderea unităților de învățământ existente și amenajarea unei baze sportive în Salcea”, a completat primarul orașului Salcea, Ezekiel Belțic.

    Cu bani de la bugetul local, s-au amenajat trotuare și alei pietonale, s-a modernizat și extins iluminatul public, sistem de supraveghere video, cât și renovarea unor săli de clasă. Tot cu bani de la bugetul local, s-a achiziționat mobilier stradal, s-au luat pubele pentru fiecare gospodărie, s-a achiziționat teren pentru construcția școlii din Prelipca și a dispensarului din Văratec și a fost extins parcul auto prin achiziționarea unei mașini de pompieri, a unei sărărițe, un autogreder și o autobasculantă cu lamă de deszăpezire.

    Tot din bugetul local, au fost oferite stimulente financiare pentru nou-născuți, pachete cu rechizite școlare și dulciuri pentru elevii din Salcea, iar pensionarii au primit pachete cu alimente. Elevii cu rezultate foarte bune la învățătură au fost recompensați de către administrația locală a orașului Salcea. De asemenea, au fost susținute financiar și cultele religioase.

    „Datorită sprijinului lui Dumnezeu avem un buget record în anul 2024, în valoare de 54 de milioane de lei. Continui să mă implic în beneficiul locuitorilor orașului Salcea. Nu mă dezic de niciun proiect promis în anul 2020 și alături de consilierii locali cu care am lucrat foarte bine, continui să mă implic în atragerea de fonduri nerambursabile”, a încheiat Ezekiel Belțic, primarul orașului Salcea. 

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles