Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO FOTO Un maramureșean care a adormit la volan a produs un accident cu doi răniți, la Ciocănești

La data de 29 iulie 2024, la ora 14.25, Doru M., în vârstă de 63 de ani, din Sighetul Marmației, Maramureș, a fost implicat într-un accident rutier pe DN 18, în comuna Ciocănești. În timp ce conducea un autoturism Nissan pe direcția Iacobeni către Borșa, bărbatul a adormit la volan într-o curbă la stânga, a pierdut controlul mașinii, a pătruns pe contrasens și a lovit un gard, răsturnându-se.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a două persoane: Doru M., conducătorul autoturismului, și pasagera din dreapta față, Georgeta M..

Testarea șoferului cu aparatul etilotest a avut un rezultat negativ, iar ulterior i s-au recoltat probe biologice pentru a determina alcoolemia.

Doru M. a fost transportat cu ambulanța la Spitalul municipal Vatra Dornei și ulterior transferat la UPU Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de suspect fractură la gamba dreaptă. Georgeta M., pasageră dreapta față, a fost și ea transportată la Spitalul municipal Vatra Dornei și ulterior transferată la UPU Suceava, fiind diagnosticată cu traumatism de bazin și coloană lombară.

Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă” și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

@glasulsucevei

Autoturism răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității Ciocănești. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje SAJ. La fața locului au fost identificate două victime, una dintre acestea râmând încarcerată în interiorul autovehiculului. Se lucrează pentru extragerea persoanei blocate. Persoană încarcerată a fost extrasă și predată echipajelor medicale. Ambele persoane implicate în evenimentul rutier, bărbat și femeie, vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. #fy #fyp #suceava #bucovina #accident #ciocanesti

♬ sunet original – glasulsucevei

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles