Sâmbătă, 6 februarie 2021, Foresta Suceava și-a măsurat forțele, în cel de-al doilea amical al iernii, cu divizionara secundă Gloria Buzău, pe stadionul Gloria.

Buzoienii au început în forță, însă portarul Forestei a reușit să respingă în traversală un șut puternic expediat de la 10 metri.

Sucevenii au dat replica prin Zouaoui și Cerlincă, însă golul a venit din gheata lui Filip, în minutul 37. Mijlocașul Forestei a marcat cu un șut la vinclu, de la circa 25 de metri, după o greșeală a fundașilor Gloriei.

Egalarea avea să vină patru minute mai târziu când Maxim Iurcu a expediat un șut extrem de bine plasat, de la peste 20 de metri, portarul sucevean trebuind să se declare învins.

La pauză, Gloria Buzău – Foresta Suceava 1 – 1.

Repriza a doua a fost la discreția divizionarei secunde, care s-a jucat cu șansele de gol. Expresia ocaziile se răzbună, putea să se adeverească, în minutul 70, când Robert Martin a scăpat singur cu portarul advers, însă în loc să tragă la poartă, atacantul sucevean a pasat aiurea în lateral, iar un fundaș de-al Gloriei a respins mingea.

Buzoienii au marcat golul victoriei în minutul 85 prin Cristian Poștoarcă. După o lovitură de colț, mingea a ajuns la fotbalistul Gloriei, care după o preluare scurtă a înscris cu o foarfecă extrem de spectaculoasă.

Până la final nu au mai fost ocazii importante, astfel că Foresta Suceava s-a întoarce învinsă din Crâng.

Scor final, Gloria Buzău – Foresta Suceava 2 – 1.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here