More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    USR Suceava și-a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare: „USR Suceava își reafirmă angajamentul față de o politică transparentă și responsabilă”

    Membrii USR Suceava au făcut un pas important în cursa pentru alegerile parlamentare, depunând în această după – amiază listele de candidaturi. Evenimentul a fost marcat de prezența președintelui filialei județene, Vasile Cărare, care și-a însoțit echipa într-un moment esențial pentru viitorul politic al județului.

    În fruntea listei pentru Senat se află Daniel Popescu, un nume cunoscut pentru activitatea sa politică. La Camera Deputaților, USR Suceava mizează pe Emanuel Ungureanu, o figură proeminentă la nivel național, apreciat pentru lupta sa împotriva corupției din sistemul medical.

    Vasile Cărare a subliniat importanța acestei echipe în discursul său, menționând că USR Suceava aduce în fața alegătorilor oameni cu viziune și determinare, gata să schimbe modul în care sunt gestionate resursele și politicile publice în județ și la nivel național.

    „Astăzi, USR Suceava a depus listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților la Biroul Electoral Județean. Listele sunt complete, cu candidați valoroși și cu care sperăm să obținem un scor foarte bun la alegerile ce se apropie vertiginos. Avem colegi cu experiență în diferite domenii de activitate, de la medicină la economie și educație. Echipa este una solidă și sperăm ca rezultatul să fie unul pe măsură. Cu această ocazie, USR Suceava își reafirmă angajamentul față de o politică transparentă și responsabilă, sperând să câștige încrederea sucevenilor la scrutinul din această toamnă”, a declarat Vasile Cărare.

    Deputatul Emanuel Ungureanu a anunțat că s-a întors acasă și că va lupta pentru ca județul Suceava să prospere.

    „Aș vrea să spun un lucru foarte important pentru suceveni. M-am întors acasă și am de gând să fac o treabă foarte bună nu numai în zona de sănătate pentru acest județ, ci și în zona de asistență socială. Avem o dramă în Suceava. Mulți copii sunt fără unul sau ambii părinți care sunt plecați în afara țării. Este o dramă cumplită a acestui județ. Este nevoie de servicii de terapie și de susținere pentru aceste familii. Noi avem o grămadă de proiecte de lege care stau blocate în această zonă care ține de depopularea unor județe cu un potențial imens. Mai avem o dramă, o dramă cumplită în țara noastră, subfinanțarea sistemului de sănătate. Astăzi, DNA a descins la Spitalul din Rădăuți și a pus sub stare de arest câțiva medici care luau mită. Este încă un fenomen răspândit în spitalele din Suceava, mita. Sunt încă medici care nuanțează, spun că mita după actul medical nu e mită, e cadou. Mesajul meu pentru toți cei care fac parte din sistemul medical din Suceava este „nu mai puneți mâna pe bani”, lăsați ca acest flux normal între pacient și medic să fie. Tu ai un salariu, ești plătit pentru ceea ce faci, nu primi nimic de la pacient. Mesajul meu către pacient este „Nu mergeți cu nimic la doctor”, decât cu un mulțumesc și cu o rugăciune de recunoștință către bunul Dumnezeu”, a transmis deputatul Emanuel Ungureanu.

    Daniel Popescu a precizat că își dorește ca sucevenii din Diaspora să se întoarcă acasă.

    „Știm că județul nostru se confruntă cu o problemă gravă a depopulării și nu este de azi, de ieri, este de câțiva ani de zile, de cel puțin 15 ani de când cele două partide controlează practic aproape toate domeniile importante și critice ale acestui județ, începând de la economie, terminând cu partea de sănătate. Am dus atâtea campanii alături de colegii mei și în alegerile precedente, și în alegerile din acest an, în vara, alegeri locale în care vă spun cinstit și știți și dumneavoastră că în toate localitățile în care am fost am putut să numărăm pe degetele de la mână numărul de familii de suceveni întorși în localitățile lor. Și eu pot să vă spun că nu am întâlnit în toată cariera mea și în toată experiența mea în străinătate, niciun român care să spună că nu și-ar dori sa revină acasă, să-și continue activitatea aici. Însă întrebarea tuturor a fost Domnule, la ce să vin? Dat fiind faptul că această acest județ este condus de zeci de ani de binomul acesta PSD – PNL, de acest clan politic care practic nu se mai desprinde de oameni și de viitorul nostru aici, arată că noi suntem în continuare singura speranță pentru cei din afara granițelor României”, a precizat Daniel Popescu.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles