More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un tânăr de 24 de ani și o bătrână de 72 de ani care au ajuns la Spitalul Clinic Județean cu tromboză venoasă au fost salvați de medicii suceveni

    Echipele multidisciplinare din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava abordează terapii moderne necesare pacienților aflați în situații critice.

    Săptămâna trecută au fost realizate proceduri endovasculare în sfera venoasă, o noua arie terapeutică deservită de Compartimentului de Radiologie Intervențională, pe lângă abordul vascular la pacienții dializați.

    Pacienta de 72 de ani care s-a prezentat cu tromboză venoasa profundă, cu multiple afecțiuni cardiovasculare și comorbidități, pentru care tratamentul anticoagulant inițiat a dezvoltat sângerare activă la nivel digestiv, fiind necesară oprirea acestuia, în urma discuțiilor cardiolog – chirurg vascular – radiolog intervenționist a beneficiat de montarea unui filtru de venă cavă pentru prevenirea unui trombembolism pulmonar. Astfel posibilele cheaguri care ar fi putut determina blocarea arterelor de la nivelul plămânului și chiar decesul pacientei, sunt oprite în sita permanentă de la nivelul venei cave.

    Procedura se realizează în sala de angiografie, cu anestezie locală, durează 30 minute cu riscuri minime. Pacienta a fost externată în condiții de siguranță la domiciliu.

    Al doilea caz tratat endovascular pe cale venoasă este cel al unui tânăr de 24 de ani, internat in secția de cardiologie,  cu tromboză venoasă profundă extinsă la nivel iliac, pentru care s-a practicat cu succes, trombaspirația mecanică pe cateter. Procedura constă în puncția venei poplitee și traversarea trombului format de-a lungul venelor principale si aspirarea lui pentru a preveni desprinderea și producerea unui trombembolism pulmonar.

    Spitalul Clinic Județean Suceava este singurul spital din Moldova unde este disponibilă 24/24h 7 zile din 7 aceasta procedură, care previne complicații tardive invalidate pentru pacient prin sindromul posttrombotic.

    Costurile materialelor au fost suportate din fondurile proprii ale spitalului având la baza nevoia pacientului, confirmând că niciodată nu se va face economie în detrimentul sănătății populației.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles