La 05.02.2021, la ora 20.30, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către Rodica B., de 55 ani, localnică, cu privire la faptul că a fost agresată de către soţ la domiciliu.
A fost identificată apelanta, care a declarat că la data de 05.02.2021, la ora 20.30, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului excesiv de alcool, a avut un conflict cu soţul său, Viorel B., de 50 ani, tot din localitate, motiv pentru care acesta a agresat-o fizic.
În urma completării „Formularului de evaluare a riscului” a rezultat faptul că nu există risc iminent şi nu s-a impus emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „violenţa în familie” şi „ameninţare”.
