La 02.06.2021, la ora 06.30, Vasile F., de 17 ani, din comuna Voitinel, a condus autoturismul BMW pe DC „Voitinel”, în interiorul comunei Voitinel, având direcția de deplasare către centrul comunei.
După efectuarea unei curbe spre dreapta, din cauza neadaptării vitezei pe sector de drum în curbă, susnumitul a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul părăsind partea carosabilă și lovind gardul unui imobil.
În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului, a gardului imobilului precum și vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto.
Acesta a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți unde a fost diagnosticat cu „plagă mână dreaptă”, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean Suceava pentru efectuarea de investigații suplimentare.
Vasile F. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit faptul că susnumitul nu posedă permis de conducere.
De asemenea a rezultat faptul că autoturismul aparține părinților minorului de la care acesta l-a sustras cu scopul de a se deplasa pe drumurile publice, profitând de faptul că aceștia sunt plecați din localitate.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință”.
