O tragedie s-a petrecut viner, în jurul orei 12.50, în localitatea Dumbrăveni, unde un copil în vârstă de un an și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost accidentat de un autoturism condus de mătușa sa.
Potrivit primelor cercetări, Bianca I., în vârstă de 26 de ani, din comuna Dumbrăveni, conducea un autoturism marca Seat Alhambra pe DJ 208B, din direcția centrului localității către satul Stamate. Ajunsă în fața unui imobil, situat pe strada Dragoș Vodă, la locuința lui Mihai T., aceasta a oprit autovehiculul pe podețul din fața casei.
Din curtea locuinței au ieșit cumnata sa, Adelina M., în vârstă de 22 de ani, împreună cu fiul acesteia, Levi M., în vârstă de un an și 7 luni. La un moment dat, minorul s-a deplasat în spatele autoturismului, fără a fi observat de mamă sau de șoferița.
În momentul în care femeia a efectuat manevra de mers înapoi pentru a coborî de pe podeț, l-a acroșat pe copil și a trecut peste acesta cu roata stânga-spate.
În urma accidentului, minorul a suferit leziuni extrem de grave și a fost preluat de un echipaj de ambulanță, fiind transportat la Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici în cadrul UPU, copilul a fost declarat decedat.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
