Un incident care putea avea urmări grave a avut loc marți seară, 9 septembrie 2025, în satul Reuseni, comuna Udești. Un copil în vârstă de un an și două luni a ajuns de urgență la spital după ce a ingerat soluție de făcut baloane de săpun, folosită de fratele său mai mare în timpul jocului.
Potrivit anchetei preliminare, în jurul orei 18.00, mama micuțului, Gabriela M., se afla împreună cu cei doi copii ai săi, Erza, de 4 ani, și Marian, de 1 an și două luni, la locuința bunicii materne. În timp ce se juca cu dispozitivul de făcut baloane, fratele mai mare i-a oferit soluția celui mic, care a înghițit o parte din lichidul toxic.
Speriați de cele întâmplate, părinții au apelat numărul de urgență 112, solicitând ajutorul medicilor. La fața locului a sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanță, care a diagnosticat cazul ca „ingerare involuntară de substanță toxică”. Copilul a fost transportat imediat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava pentru investigații suplimentare.
Din declarațiile mamei, micuțul se află în afara oricărui pericol, însă autoritățile au demarat procedurile standard pentru asemenea situații. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a fost informată în scris despre incident și urmează să stabilească măsurile necesare conform competenței.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Udești au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
