O tragedie s-a produs miercuri după-amiază, 7 mai 2025, în comuna Brodina, acolo unde un bărbat în vârstă de 74 de ani a murit subit pe terasa unui magazin din localitate. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 16.45 și a fost semnalat autorităților prin apel la numărul unic de urgență 112.
Potrivit primelor informații, cadavrul a fost descoperit pe terasa magazinului aparținând societății comerciale SC Loreani SRL, situată în satul Brodina de Jos. Bărbatul decedat a fost identificat ca fiind Adam C., în vârstă de 74 de ani, domiciliat în satul Bacovia, județul Timiș.
Martorii au relatat că bărbatul a venit singur la magazin, s-a așezat la o masă aflată pe terasă, iar după aproximativ o oră, acesta a acuzat o stare de rău. Bărbatul a început să tremure vizibil, iar apoi s-a prăbușit de pe bancă, lovindu-se în zona capului. Persoanele aflate la fața locului au intervenit imediat și au apelat serviciul de urgență.
La sosirea echipajului medical de la Serviciul de Ambulanță Suceava, victima a fost găsită în stop cardio-respirator, fără semne vitale. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Cadavrul nu prezenta urme de violență vizibile, iar din primele cercetări nu există indicii că bărbatul ar fi fost victima vreunei agresiuni sau a unei fapte penale.
Ulterior, trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți „Sfinții Doctori Cosma și Damian”, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.
Totuși, conform procedurilor legale în cazul unui deces survenit în spațiul public, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă” (moarte suspectă). Cazul va fi soluționat procedural de către unitatea de parchet competentă.
