Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Accident produs la Solca de o șoferiță care a pătruns cu mașina pe contrasens, într-o curbă

Un accident rutier s-a produs miercuri după-amiază, 7 mai 2025, pe Drumul Național 2E, în interiorul orașului Solca, în urma căruia o tânără de 24 de ani a fost rănită ușor. Evenimentul a avut loc în jurul orei 15.15, pe un sector de drum umed, unde condițiile de trafic au fost agravate de neadaptarea vitezei într-o curbă periculoasă.

Potrivit primelor concluzii ale polițiștilor de la Compartimentul Rutier Rădăuți, accidentul s-a produs după ce un autoturism marca Volkswagen, condus de o tânără din comuna Cacica, satul Solonețu Nou, a pătruns pe contrasens într-o curbă, intrând în coliziune cu un autoturism Ford care circula regulamentar din direcția opusă.

La volanul autoturismului Ford se afla o femeie în vârstă de 63 de ani din municipiul Fălticeni, care se deplasa dinspre comuna Poieni Solca spre centrul orașului Solca. Alături de ea, în calitate de pasager, se afla un bărbat de 69 de ani, tot din Fălticeni.

În urma impactului, ambele autovehicule au fost serios avariate, iar șoferița de 24 de ani a suferit leziuni ușoare, fiind diagnosticată ulterior, la Spitalul Municipal Rădăuți, cu o contuzie la antebrațul stâng. Conducătorii auto au fost testați la fața locului cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Ulterior, li s-au recoltat probe biologice pentru determinarea exactă a alcoolemiei.

Evenimentul a fost încadrat ca infracțiune de „vătămare corporală din culpă”. Polițiștii au deschis un dosar penal, urmând să stabilească în detaliu circumstanțele producerii accidentului și să stabilească eventualele responsabilități.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles