Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat din Brodina și-a bătut concubina și pe tatăl acesteia

La 09.02.2021, la ora 20.48, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată  de către Elena S., de 40 ani, din comuna Brodina, care a relatat faptul că a fost agresată fizic de către concubin.

Elena S. a declarat faptul că Petru Covaliu, de 38 ani, concubinul ei, provoacă scandal, fiind sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, acesta a lovit-o cu pumnul în zona feței, suferind leziuni.

Tot cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că Petru Covaliu l-a lovit cu pumii în zona feței și pe Ștefan S., în vârstă de  68 de ani, acesta suferind leziuni.

Elena S. și Ștefan S. nu au solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță la fața locului pentru acordarea de îngrijiri medicale. Femeia a depus plângere prealabilă împotriva concubinului său pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

De asemenea, Ștefan S. a depus plângere prealabilă împotriva lui Covaliu Petru pentru săvârșirea infracțiunii lovirea sau alte violențe.

La vederea echipajului de poliție, Petru Covaliu a devenit agresiv verbal si fizic, motiv pentru care a fost imobilizat si încătușat.

S-a întocmit formularul de evaluare a riscului constatându-se faptul că există risc iminent, persoana vătămată declarând că dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva lui Petru Covaliu pe o perioadă de 5 zile. Agresorului i s-a impus părăsirea temporara a domiciliului și păstrarea unei distanțe de minim 200 de metri față de concubina  sa.

Având în vedere faptul că agresorul se afla într-o stare vădită de ebrietate prezentând un comportament violent s-a procedat la transportare și internarea acestuia la Spitalul de Psihiatrie Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

La nivelul Poliției orașului Vicovu de Sus a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violență în familie”  și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles