Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii suceveni după ce au fost identificați ca autori ai unui furt comis la un magazin din satul Mironu, comuna Valea Moldovei.
Potrivit anchetatorilor, în urma probatoriului administrat de lucrătorii Postului de Poliție Valea Moldovei, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de Ionel Drăghici, Ioan-Cosmin Moldoan și Mihail-Sabian Moldovan, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a rezultat că, în noaptea de 22 spre 23 mai 2026, în jurul orei 02.00, cei trei suspecți ar fi pătruns în interiorul unui magazin mixt din satul Mironu, prin escaladarea unui geam.
Odată intrați în incintă, aceștia au sustras 50 de pachete de țigări, dintre care 40 de pachete marca Kent și 10 pachete marca Winston. Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 1.500 de lei.
La data de 9 iunie 2026, în cadrul unei acțiuni de tip „Razie” organizată la nivelul subunității de poliție Gura Humorului, au fost puse în executare mandatele de aducere emise pe numele celor trei suspecți. Aceștia au fost identificați și conduși la sediul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului pentru audieri și efectuarea activităților procedurale.
În baza ordonanței emise de organul de cercetare penală al poliției judiciare, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de Ionel Drăghici, Ioan-Cosmin Moldovan și Mihail-Sabian Moldovan.
Cei trei au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Postului de Poliție Valea Moldovei, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și recuperarea integrală a prejudiciului.
