Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Tradiție și folclor la Arbore. Peste 100 de artiști au urcat pe scenă la a XXXII-a ediție a Festivalului „Floare de Salcâm”: „Am avut parte de un spectacol extraordinar”

Festivalul Folcloric „Floare de Salcâm” a transformat duminică, 7 iunie 2026, comuna Arbore în capitala cântecului și dansului popular sucevean. Ajunsă la cea de-a XXXII-a ediție, manifestarea culturală organizată de Primăria și Consiliul Local Arbore a adunat sute de localnici și vizitatori, dornici să petreacă o zi de sărbătoare în mirosul salcâmilor înfloriți. Organizatorii au ales să decaleze evenimentul cu o săptămână, tocmai pentru ca spectacolul să coincidă cu perioada de maximă înflorire a pomilor care dau numele festivalului.

Pe scena din centrul localității au urcat în jur de 100 de artiști. Evoluțiile de înaltă ținută ale Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava au încântat audiența, la fel ca momentele oferite de reprezentanții comunității locale din Ansamblul Folcloric „Luca Arbure”. Pe scenă au mai evoluat tinerii din Ansamblul „Stejărelul” din Cajvana și cei din Ansamblul „Trilișești” din Iaslovăț, fiecare aducând jocurile și costumele specifice zonei de proveniență.

„Suntem la cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului „Floare de Salcâm”. Anul acesta am organizat festivalul cu o săptămână mai târziu decât de obicei, însă alegerea s-a dovedit inspirată, pentru că salcâmii sunt încă în floare și păstrează farmecul specific acestei sărbători. Am avut parte de un spectacol extraordinar, susținut atât de artiști amatori, cât și de artiști profesioniști. Ne-a încântat, ca de fiecare dată, Ansamblul Artistic Ciprian Porumbescu, un ansamblu de prestigiu care oferă de fiecare dată momente artistice deosebite. De asemenea, ne bucurăm să avem alături de noi Ansamblul Luca Arbure format din copii de toate vârstele. Ansamblul numără aproximativ 60 de membri și reprezintă cu cinste comunitatea noastră. Au participat și ansamblurile din localitățile învecinate, printre care Ansamblul Ștejărelul din Cajvana, precum și Ansamblul Trilișești din Iaslovăț, contribuind la reușita acestei ediții a festivalului”, a declarat Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore.

Prezent la manifestările de la Arbore, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a ținut să felicite administrația locală și a vorbit public despre bunele relații administrative și personale care îl leagă de această comunitate.

„Înainte de toate, vreau să îl felicit pe Dan Tiperciuc, nu doar în calitatea sa de primar, ci și ca prieten. Ne leagă o relație de respect și colaborare, iar rezultatele pe care le vedem astăzi în comuna Arbore sunt dovada implicării sale în dezvoltarea comunității. Deși suntem localități vecine, de fiecare dată când ajung la Arbore mă simt ca acasă, printre oameni apropiați. Această comună are o semnificație specială pentru mine, deoarece aici mi-am început campania electorală din anul 2024, alături de domnul primar, un moment pe care îl păstrez cu drag în memorie. Revin întotdeauna cu plăcere la Arbore și mă bucur să fiu alături de dumneavoastră la această frumoasă sărbătoare a comunității”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

@glasulsucevei

Centrul comunei Arbore a vibrat de bucurie și cântec tradițional la cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Folcloric „Floare de Salcâm”. Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local Arbore, sub atenta coordonare a primarului Dan Tiperciuc, a strâns un public numeros, dornic să celebreze valorile și zestrea culturală a zonei. Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de evoluțiile remarcabile ale ansamblurilor invitate, care au oferit spectacole de neuitat. Pe scenă au urcat artiștii de la renumitul Ansamblu Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, alături de gazdele de la Ansamblul „Luca Arbure” din Arbore, Ansamblul „Stejărelul” din Cajvana și Ansamblul „Trilișești” din Iaslovăț. Prin dansurile și cântecele interpretate, festivalul a demonstrat încă o dată că tradițiile sunt păstrate cu sfințenie și transmise cu mândrie noilor generații, oferind întregii comunități o zi de duminică memorabilă.

♬ sunet original – Glasul Sucevei – Glasul Sucevei

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles