Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Sărbătoare a tradițiilor și a comunității la Festivalul Fructelor de Pădure de la Coșna: „Această comună a înflorit atât de frumos”

Coșna a fost, în acest weekend, capitala bucuriei și a tradițiilor din Țara Dornelor. Festivalul Fructelor de Pădure, eveniment ajuns la cea de-a XVIII-a ediție, a adunat localnici și vizitatori dornici să redescopere gustul autentic al naturii și frumusețea folclorului românesc.

Unul dintre momentele emoționante ale zilei a fost premierea a două cupluri din localitate care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Primarul comunei Coșna, Gavril Pardău, le-a oferit diplome, flori, câte un tort și o șampanie, în semn de recunoștință pentru dragostea și devotamentul care au trecut testul timpului.

„Sunt modele pentru noi toți și un exemplu că familia rămâne temelia comunității”, a subliniat edilul Gavril Pardău.

Acesta le-a mulțumit și gospodinelor care au pregătit cele mai bune gemuri și dulcețuri pentru cei prezenți, fără aportul acestor femei inimoase, festivalul neputând să aibă lor.

La eveniment au fost prezenți și primarii din Poiana Stampei și Dorna Candrenilor, semn al legăturilor strânse dintre comunitățile din Țara Dornelor.

„Aici se întâmplă lucruri frumoase și vreau să evidențiez astăzi această localitate prin faptul că nicăieri în județul Suceava nu sunt mai bine promovate aceste bogății ale Bucovinei, fructele de pădure, cum sunt promovate aici, la Coșna. Și acesta este meritul administrației publice locale de aici, din Coșna, în frunte cu primarul Gavril Pardău și cu întreaga echipă de consilieri din cadrul primăriei, care depun eforturi în fiecare an pentru ca această bogăție să fie evidențiată și pusă la loc de cinste de vrednice gospodine de aici, din Coșna. Este un gust deosebit și de fiecare dată cămara mea este alimentată de aici, de la acest festival, deci nu aveam cum să lipsesc nici în acest an. Sunt bucuros să vin și să vă găsesc la moment de sărbătoare și bucurie aici, în frumoasa localitate Coșna. An de an, administrația de aici dezvoltă proiecte și reușește cu brio să implementeze proiecte valoroase și foarte importante pentru localitate. Și știu că a fost prima localitate din județul Suceava care a reușit să recepționeze parcul fotovoltaic, o investiție absolut necesară în această perioadă, în care prețul la energie este unul foarte ridicat”, a declarat Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei.

Cuvinte de laudă la adresa administrației locale din Coșna a avut și edilul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.

„Am venit cu drag la dumneavoastră pentru că suntem, aici, vecini. Dragii mei, această comună a înflorit atât de frumos! Cred că dacă facem un istoric de 23 de ani, de când s-a dezlipit de la Dorna Candrenilor, s-a dezvoltat uriaș. Vedeți cât de frumoasă și cât e de bine pusă la rând! Nu ne dorim ca să avem regionalizare și să ne lipim ca să vină Coșna la Dorna Candrenilor, pentru că două comune se dezvoltă mult mai ușor. Nu știu ce va fi, ce va stabili Guvernul, dar noi ne dorim ca Gavril să fie primar. Te felicit pentru ceea ce ai făcut în Coșna. Îți mulțumesc pentru invitație și s-auzim de bine! Doamne ajută!”, a transmis primarul din Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.

Ziua a continuat cu un adevărat regal folcloric. Spectacolul a fost deschis de Ansamblul local Coșnencuța, urmat de recitalul invitatei speciale, interpreta de muzică populară Andreea Haisan, care a scos publicul la joc și voie bună. Pe scena de la Coșna au urcat și interpreții Daniel Țăran, Maria și Mihai Nemeș, Mihaela Nemeș, Andra Matei, Oana Bogza Pintea, Florin Bizom, cât și ansamblurile Poienița, Plai Bucovinean și Românașul din Cluj-Napoca.

Nici gospodinele prezente la eveniment nu s-au lăsat mai prejos, iar mesele au fost pline de borcane cu gemuri, dulcețuri și siropuri, toate aranjate cu grijă și dichis, spre încântarea celor prezenți. Aromele fructelor de pădure, combinate cu atmosfera de sărbătoare, au transformat festivalul într-o experiență de neuitat.

Festivalul Fructelor de Pădure de la Coșna nu este doar un prilej de degustare, ci și o celebrare a identității locale, unde tradițiile, oamenii și natura se împletesc într-un tablou autentic românesc.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles