Vasile Rîmbu, primarul PSD al municipiului Suceava și fost manager al Spitalului Județean, a fost condamnat vineri de Tribunalul Suceava la un an și patru luni de închisoare pentru infracțiuni contra justiției. Instanța a decis însă amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de doi ani.
Decizia a fost luată într-un dosar în care Rîmbu a fost judecat pentru instigare la folosirea de informații confidențiale, cu scopul obținerii de foloase necuvenite. Alături de el a fost condamnată și Dana Mihaela Mamciuc, șefa Serviciului Juridic al Spitalului Județean Suceava, care a primit aceeași pedeapsă de un an și patru luni de închisoare, tot cu amânarea aplicării pedepsei.
Ancheta Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava a scos la iveală că, în 2020, pe vremea când fusese suspendat din funcția de manager al Spitalului Județean Suceava din cauza unui management defectuos, Vasile Rîmbu ar fi primit informații confidențiale despre o anchetă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Procurorii susțin că aceste documente i-ar fi fost transmise prin intermediul fiicei sale, Alexandra Elena Rîmbu, de către Dana Mihaela Mamciuc.
Mai exact, Rîmbu ar fi instigat-o pe șefa juridicului din spital să-i furnizeze documente și informații care nu erau destinate publicității, permițând astfel accesul unor persoane neautorizate la date esențiale ale anchetei. În schimb, Mamciuc a fost găsită vinovată de folosirea și transmiterea acestor informații, în beneficiul fostului manager.
În timpul dezbaterilor pe fondul cauzei, procurorul DNA Suceava a solicitat o pedeapsă cu executare în regim de detenție pentru primarul Vasile Rîmbu, considerând că gravitatea faptelor sale justifică o măsură mai severă. În cazul Danei Mihaela Mamciuc, anchetatorii au cerut închisoare cu suspendare.
Cu toate acestea, Tribunalul Suceava a decis să amâne aplicarea pedepsei pentru ambii inculpați, ceea ce înseamnă că Rîmbu și Mamciuc nu vor ajunge efectiv după gratii, însă vor fi sub supraveghere timp de doi ani.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
