Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Peste 400 de preșcolari și elevi le-au trecut pragul pompierilor suceveni în „Săptămâna Verde”

Programul „Săptămâna Verde” a coincis cu „porțile deschise” ale pompierilor militari suceveni, prilej cu care, timp de 5 zile, peste 400 de preșcolari și elevi le-au trecut pragul salvatorilor.

Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, în colaborare cu Detașamentul de Pompieri Suceava, a desfășurat sesiuni de informare și instruire pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

De asemenea, copiilor li s-a prezentat tehnica specifică și li s-a oferit posibilitatea de a participa la demonstrații practice de utilizare a mijloacelor de intervenție, precum și de acordare a primului ajutor medical.

Prezența cățelușei – salvator Nala, în vârstă de 9 luni, care în acest moment se află în perioada de instruire, a fost o surpriză plăcută pentru publicul de toate vârstele.

De altfel, toate activitățile derulate de către pompierii militari suceveni în această săptămână au fost apreciate de către tinerii vizitatori, care și-au dorit să fie mai aproape de salvatori și să descopere cât mai multe din tainele acestei meserii nobile.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles