Duminică, 27 octombrie 2024, Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca” din comuna Vicovu de Jos a fost gazda unui spectacol de tradiții și spirit românesc, odată cu desfășurarea celei de-a patra ediții a Festivalului Concurs Național de Etnografie și Folclor „Tezaur Valah”. Evenimentul, dedicat promovării valorilor autentice ale folclorului românesc, a reunit pe aceeași scenă tineri soliști și ansambluri folclorice din toate colțurile țării, fiecare aducând cu sine tradițiile și culorile regiunii pe care o reprezintă.
Festivalul a fost posibil datorită implicării active a Primăriei comunei Vicovu de Jos, sub conducerea primarului Vasile Țugui, care a susținut acest proiect ambițios, transformând centrul cultural într-o scenă a moștenirii folclorice românești. Atmosfera vibrantă a fost îmbogățită de prezența unor tineri talentați, dornici să-și expună vocile și măiestria în arta dansului popular, captând admirația publicului și a juriului deopotrivă.
„Dragi invitați, vă întâmpinăm cu bucurie în inima și sufletul Bucovinei! Ne onorează prezența voastră aici, la Vicovu de Jos, în locul în care muzica populară românească are rădăcini adânci, iar talentul vostru adunat sub acest acoperiș reprezintă o sursă de inspirație și o celebrare a tradiției. În acest cadru, dedicăm un gând special doamnei cântecului popular românesc, Sofia Vicoveanca, o adevărată ambasadoare a spiritului bucovinean. Centrul Cultural Sofia Vicoveanca nu este doar o clădire, este un loc încărcat de emoție, un loc unde cântecul nostru prinde viață și unde suntem mândri să-i purtăm numele. Este pentru noi o onoare ca de acum înainte acest festival să se desfășoare aici, un spațiu potrivit și, sperăm, de neclintit în anii ce vor urma. Să aveți parte de o ședere memorabilă, plină de momente care să vă îndemne să reveniți, iar, pentru cei care urcă astăzi pe scenă, vă dorim să duceți mai departe cântecul și tradiția, poate chiar să fiți, peste ani, noii ambasadori ai cântecului bucovinean. Suntem aici, la Vicovu de Jos, cu brațele deschise, și vă așteptăm mereu cu drag să ne călcați pragul”, a declarat Vasile Țugui, primarul comunei Vicovu de Jos.
Premiile acestei ediții au încununat performanțele celor mai buni participanți. La secțiunea soliști vocali, marele premiu a fost adjudecat de Darius Alin Cristea din comuna Vladimirescu, județul Arad, un tânăr interpret care a impresionat prin forța și autenticitatea interpretării sale. La secțiunea ansambluri folclorice, Ansamblul Folcloric „Atelierul de Joc Popular” din Zalău, județul Sălaj, a câștigat trofeul, oferind un spectacol complex, plin de pasiune și virtuozitate, care a reflectat tradițiile din inima Ardealului.
„Este o bucurie deosebită să fim împreună la această ediție specială a festivalului nostru, început în 2018 cu ocazia Centenarului Unirii, un moment în care am avut ambiția de a reuni pe aceeași scenă copii și tineri din toate colțurile țării și din comunitățile românești istorice de dincolo de granițe. Cu fiecare ediție, festivalul nostru a crescut, atrăgând participanți din zone diverse: de la Cernăuți, Maramureșul istoric, până la copii talentați din Moldova și din Arad, Sălaj, Teleorman. Deși anul acesta am întâmpinat dificultăți financiare, ne-am găsit un nou cămin aici, la Vicovu de Jos, în Centrul Cultural Sofia Vicoveanca, unde sperăm să rămânem și pentru edițiile viitoare. Ne mândrim că avem alături de noi ansambluri și soliști care îmbogățesc scena cu tradiții autentice, venind din toate zonele istorice ale țării, precum și colaboratori de valoare precum doamna Elise Stan și doamna Maria Macovei, care, alături de maeștrii Costinel Leonte și Eduard Brânzei, formează un juriu de prestigiu. Cu prezența lor, festivalul capătă o profunzime deosebită, iar tinerii noștri au șansa de a învăța de la cei mai buni. Suntem onorați să avem aici copii și tineri talentați, aleși printr-un proces atent de selecție, pentru a aduce pe scenă excelență și autenticitate. Sperăm ca toți participanții să se simtă bineveniți și apreciați la Vicovu de Jos, iar festivalul nostru să rămână o experiență memorabilă, care să-i inspire să revină și să ducă mai departe tradițiile românești. Mulțumim tuturor pentru eforturile depuse și pentru că sunteți aici, păstrători ai valorilor culturale românești!”, a declarat Mărioara Calancea, organizatoare evenimentului.
„Tezaur Valah” rămâne un eveniment de suflet, menit să cultive și să păstreze vie identitatea culturală românească, iar reușita acestei ediții întărește speranța că festivalul va deveni o tradiție de durată în Vicovu de Jos.












