O femeie din satul Poiana Mărului, comuna Mălini, a sesizat polițiștii din Fălticeni după ce a fost victima unei înșelăciuni online și a pierdut suma de 1.205 lei.
Potrivit poliției, la data de 15 iunie 2026, în jurul orei 14.30, Maria V. s-a prezentat la Poliția Municipiului Fălticeni și a reclamat faptul că, în urmă cu câteva zile, a fost înșelată prin intermediul unei false oportunități de investiții promovate pe internet.
Femeia a declarat că, la data de 10 iunie a.c., a accesat un link distribuit pe Facebook, unde era prezentată posibilitatea multiplicării unei sume de bani printr-o investiție. La scurt timp după accesarea anunțului, aceasta a fost contactată telefonic de o persoană care s-a prezentat drept „Titus Ionescu” și care a pretins că reprezintă o instituție fiscală.
Sub pretextul efectuării unei investiții profitabile, persoana respectivă a convins-o pe femeie să completeze date personale și informațiile aferente cardurilor bancare pe care le deținea la Banca Transilvania și Revolut.
Ulterior, victima a constatat că din conturile sale a fost retrasă suma de 1.205 lei și și-a dat seama că a fost victima unei fraude.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune” și continuă cercetările pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să manifeste prudență în fața ofertelor de investiții promovate pe rețelele sociale și să nu furnizeze niciodată datele cardurilor bancare unor persoane necunoscute sau pe platforme neoficiale.
