La data de 20 august 2024, la ora 17.10, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de Mariana T., care a raportat furtul unui laptop marca HP.
Conform declarației sale, incidentul a avut loc pe 19 august 2024, la ora 08.00, în fața magazinului MIG Marketing Investment Group din cadrul Shopping City Suceava. Mariana T. a declarat că și-a lăsat pentru câteva minute sacoșa de pânză neagră, ce conținea laptopul, pe o canapea din fața magazinului și a intrat în incintă fără a o lua cu ea. Abia a doua zi dimineață, la ora 08.00, a observat dispariția laptopului și a contactat personalul de pază.
Poliția a deschis o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și continuă cercetările pentru identificarea făptașilor.
