Maria Tomescu, primarul comunei Baia, este medic de profesie și prin tot ceea ce face, demonstrează că iubește oamenii și comunitatea din care face parte. Este cu adevărat omul care a sfințit aceste locuri încărcate de istorie, și drept dovadă stau zecile de proiecte duse la bun sfârșit, proiecte care au schimbat fața localității și viața oamenilor.
Comuna Baia este într-un proces continuu de dezvoltare și acesta este meritul primarului Maria Tomescu, mereu implicată în viața comunității, pentru a le oferi oamenilor cele mai bune condiții de trai. Această femeie energică a dovedit încă de la începutul carierei sale de primar, că știe să administreze ferm iar rezultatele se văd în fiecare zi, locuitorii comunei Baia beneficiind de condiții de mediu urban.
În prezent se lucrează intens în comuna Baia, la modernizarea drumurilor de interes local. Lucrările se realizează cu fonduri obținute prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, în valoare de aproape 11 milioane de lei.
„Lucrările de modernizare a drumurilor de interes local, vor fi finalizate la sfârșitul lunii iunie. Proiectul cuprinde reabilitarea a 18 străzi. Anul trecut s-au executat terasamentele iar până la sfârșitul lunii iunie, urmează să se asfalteze și străzile Afinilor, Magnoliilor, Buciumului, Baladei și Învățător Iordache”, a declarat Maria Tomescu, primarul comunei Baia.
Comuna Baia va fi racordată în procent de 100% la sistemul de apă și canalizare, după cum a anunțat primarul Maria Tomescu. Lucrările cu început încă de anul trecut, finanțate de la bugetul local și au făcut inițial parte, din cadrul unui proiect multianual, cu o valoare totală a lucrărilor de aproape 4 milioane de lei. În prezent se lucrează la racorduri și branșamente. Acest proiect extins, în valoare de 3.723.954,04 lei, fără TVA, vizează străzile Alunului, Bobului, Busuiocului, Câmpului, Cetinii, Ghe. Onișoru, Înv. Mircea Gavrilescu, Macului, Măceșului, Ozana, Petalelor, Popeștilor, Răzeșilor, Ștefan cel Mare, Vișinilor și Voinței. De asemenea, apa și canalizarea vor fi extinse și pe Drumul Județean 209H, spre Sasca, și pe Drumul Județean 105P. Rețeaua secundară de alimentare cu apă este realizată în lungime totală de 5.440 metri, în care se vor realiza branșamente la locuințe.
Comuna Baia va avea, în scurt timp, un Centru de colectare prin aport voluntar, după ce administrația locală condusă de primarul Maria Tomescu a obținut finanțare de 3.830.913 lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Lista proiectelor care urmează să fie implementate în comuna Baia continuă cu reabilitarea unei clădiri administrative, aflată în centrul comunei, pentru care a fost deja semnat contractul. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 1,5 milioane de lei, iar fondurile au fost obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Această clădire va fi renovată complet și recompartimentată, urmând să fie sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
Documentele de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, vor fi elaborate în format GIS, Sistem Internațional Geografic, care permite culegerea, gestionarea și analiza datelor, după ce administrația locală a obținut o finanțare de peste 500.000 de lei pentru implementarea acestui sistem, iar peste 2 milioane de lei au fost obținute pentru dotarea cu sisteme TIC a comunei Baia.
Primarul Maria Tomescu înțelege mai bine decât oricine care este importanța educației și care sunt consecințele dacă aceasta lipsește și din aceste motive este preocupată ca cei mai tineri locuitori ai comunei, copiii, să beneficieze de cele mai bune condiții, pentru derularea unui proces educațional de excepție. Astfel, toate unitățile de învățământ din comună vor fi dotate cu materiale didactice și echipamente digitale, iar pentru o economie consistentă la bugetul local, primarul Maria Tomescu va înființa un parc de panouri fotovoltaice, acesta urmând să asigure consumul de energie electrică al zonei. Valoarea acestui proiect este de aproape 2 milioane de lei, în comună urmând să fie amplasate și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, va fi renovată energetic și consolidată, Școala „Învățător Gheorghe Rădășanu” din satul Bogata.
În comuna Baia se lucrează în prezent și la construcția unui pod peste pârâul Bogata, venind astfel în ajutorul oamenilor care circulă zilnic prin această zonă și care au fost nevoiți, o perioadă lungă de timp, să traverseze pârâul pe o punte care pe lângă faptul că era total inestetică, era și nesigură.
Trebuie menționat că acestea nu sunt singurele proiecte din comuna Baia, edilul Maria Tomescu, muncind zi de zi pentru ca localitatea în care a crescut, s-a format ca om și pe care acum o administrează, să fie un adevărat colț de rai.




































