În atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă, Primăria Comunei și Consiliul Local Dorna Candrenilor au organizat, la duminică, 15 decembrie 2024, cea de-a V-a ediție a concertului extraordinar de colinde și obiceiuri de iarnă „Nașterea Domnului nostru”.
Evenimentul, desfășurat pe scena Casei de Cultură din localitate, a adus împreună comunitatea din Dorna Candrenilor, dar și turiștii, pentru a celebra tradițiile specifice acestei perioade speciale a anului.
Primarul Dănuț Candrea a deschis evenimentul cu un mesaj plin de căldură și tradiție.
„Colindele ne aduc aminte de frumusețea și puterea credinței, iar prin această manifestare dorim să păstrăm vie tradiția colindelor și obiceiurilor noastre. Vă doresc tuturor sărbători cu bine, alături de cei dragi, și un an nou plin de împliniri”, a transmis primarul Dănuț Candrea.
Aplauzele numeroase ale publicului au însoțit fiecare cuvânt al primarului, confirmând aprecierea locuitorilor pentru aceste momente deosebite.
Pe scenă au urcat unele dintre cele mai îndrăgite ansambluri și interpreți ai județului Suceava. Corul Ecclesia, Corul Ecou Dornean, Ansamblul Folcloric Plai Bucovinean, Robert Târnăveanu, Vasilică Ceterașu și Amalia Ursu au interpretat colinde tradiționale, aducând în fața spectatorilor o atmosferă de neuitat.
Vocea plină de emoție a artiștilor a umplut sala de cultură, iar tradițiile bucovinene au fost păstrate cu sfințenie, aducând un omagiu autenticității și frumuseții acestei perioade.
Un alt moment emoționant al zilei a fost Târgul de Iarnă „Dorințe de Crăciun”, organizat de elevii din Dorna Candrenilor. Aceștia au confecționat și vândut diverse produse de sezon, iar banii strânși au fost direcționați către colegi care se află în situații mai dificile. Astfel, tinerii din comună au demonstrat nu doar talent, dar și spiritul solidarității, aducând o contribuție valoroasă la sprijinirea celor care au nevoie de ajutor.
Evenimentul a fost o adevărată sărbătoare a tradițiilor, muzicii și solidarității, iar atmosfera caldă și primitoare de la Dorna Candrenilor a transformat această ediție a concertului „Nașterea Domnului nostru” într-un moment de neuitat. A fost o dovadă vie a spiritului comunitar și a dragostei față de tradițiile și obiceiurile strămoșești, pe care organizatorii au reușit să le aducă la viață în cele mai frumoase moduri.



































