Chiar dacă pierderea unei persoane dragi este un eveniment cât se poate de tragic, nu trebuie să uiți care îți sunt drepturile cu privire la moștenire. Aceasta este singura metodă prin care defunctul își poate împărți tot ce a adunat într-o viață, așa că este important să cunoști cât mai bine prevederile legale.
Cum se transmite patrimoniul din data în care persoana din familia ta a trecut în neființă? Printr-un testament. Ce este și ce prevede? Un cabinet avocat Suceava va oferi toate detaliile. Dacă ești din zona Moldovei, nu ezita să iei legătura cu Denisa Nimigean pentru ajutor specializat.
Ce poate cuprinde un patrimoniu? Ce poți primi ca moștenire?
O persoană trecută în neființă le va lăsa moștenitorilor săi nu doar drepturile, ci și obligațiile rămase neîncheiate printre cei vii. Deci dacă ești unul dintre moștenitori conform gradului de rudenie sau testamentului, nu vei primi doar bunurile ce i-au aparținut, ci și obligațiile, acolo unde este cazul, ca de exemplu un împrumut bancar.
De câte tipuri este o moștenire?
Potrivit Denisei Nimigean, avocat specializat în dreptul familiei din Suceava, moștenirile se împart în două tipuri și anume:
- moștenirea legală – acolo unde cotele din patrimoniu pentru moștenitori sunt stabilite prin lege;
- moștenirea testamentară – vorbim de documentul redactat de persoana în cauză pe când este încă în viață în care specifică ce vor primi moștenitorii.
Despre moștenirea legală
Atunci când nu există un testament întocmit în prealabil, patrimoniul defunctului se împarte conform regulilor moștenirii legale.
Patrimoniul se cuvine soțului supraviețuitor și rudelor, dar și anumitor descendenți, ascendenți și colaterali, după caz. Atât descendenții, cât și ascendenții, au vocație la moștenire indiferent de gradul de rudenie, însă colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.
Dacă nu există moștenitori legali sau testamentari, patrimoniul va fi oferit comunei, orașului, sau municipiului pe raza căruia se află bunurile la deschiderea succesiunii.
Despre moștenirea testamentară
Testamentul poate fi de două tipuri: în formă autentică sau în formă olografă. Cel olograf este un act juridic încheiat prin scrierea de mână a testatorului, care îl datează și semnează, fără a mai fi nevoie de alte formalități.
Totuși, un testament autentic îndeplinește condiția autenticității la un notar și vine astfel la pachet cu niște beneficii. Mai exact, el permite stabilirea clară a voinței testatorului, iar contestarea lui este extrem de dificilă.
Un exemplar al unui testament autentic se află în arhiva biroului notarial sau a camerei notarilor, de unde nu poate fi sustras, ascuns sau distrus. Dacă s-a pierdut un exemplar, acesta poate fi reconstituit doar în condițiile prevăzute de lege sau se poate obține un duplicat.
Moștenirea testamentară acoperă întreg patrimoniul? Aici este la latitudinea celui ce redactează documentul dacă împarte tot patrimoniul sau nu. În cazul în care testamentul prevede doar o parte din avere, cealaltă parte va fi împărțită conform prevederilor legale.
Pot renunța la moștenire?
Bineînțeles că da. Poți face acest lucru în decurs de un an de la deschiderea succesiunii. Cum? Te prezinți în fața unui notar public unde semnezi o declarație de renunțare, iar pe baza ei vei fi eliminat de pe lista moștenitorilor.
Când se poate deschide succesiunea pentru moștenire?
Potrivit legii, succesiunea se poate deschide încă de la data decesului persoanei care lasă moștenirea. Totul se desfășoară în decurs de un an, an în care moștenitorii trebuie să o accepte sau să renunțe la ea. Pentru detalii extra privind succesiunea, ia legătura cu avocatdenisanimigean.ro.
Există situații în care îți poți pierde dreptul la moștenire?
Da, există o singură situație în care îți poți pierde dreptul la moștenire și anume cea în care nu respecți intervalul de un an de zile de mai sus pentru refuzarea sau acceptarea acesteia.
Potrivit Denisei Nimigean, acest drept poate fi pierdut dacă știai că au început demersurile pentru succesiune, însă nu ai vrut să îți exerciți dreptul.
Acestea fiind spuse, pentru ca lucrurile să se desfășoare conform planului, este esențial să înțelegi ce prevede o moștenire și care sunt pașii legali pe care trebuie să îi urmezi pentru a intra în posesia ei. Dacă ești din zona Moldovei, cu precădere din Suceava, ai putea cere ajutor specializat avocatului Denisa Nimigean pe avocatdenisanimigean.ro.