Glasul Sucevei este cel mai nou cotidian online din județul Suceava. Echipa noastră formată din reporteri tineri, perseverenți și ambițioși își propune să le prezinte cititorilor o serie de anchete privind relațiile bolnăvicioase din silvicultura suceveană.
Astăzi vă vom prezenta cazul Danielei Maleș, contabilul șef al Ocolului Silvic (OS) Moldovița, care este căsătorită cu Nicolaie Maleș. Acesta din urmă lucrează la două firme, respectiv SC Virtorama SRL Câmpulung Moldovenesc administrată chiar de Daniela Maleș și SC Nico Forest SRL Vatra Moldoviței, societate despre care vom vorbi în rândurile de mai jos.
Conform declarației de avere din data de 14 mai 2020, Daniela Maleș deține peste 4,5 hectare de teren în comuna Moldovița, o casă de 213 mp tot în Moldovița și un apartament de 55 mp în municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Cei doi soți Maleș mai au în proprietatea lor un autoturism Volkswagen fabricat în anul 2000. În conturile sale, Daniela Maleș are undeva la 15.000 de lei. Contabilul șef de la OS Moldovița este datoare la bănci cu aproape 100.000 de lei.
Anul trecut, Daniela Maleș a înregistrat un venit total de 67.159 de lei, iar soțul ei, Nicolaie Maleș, angajat la două firme, a obținut un venit anual de doar 16.686 de lei.
Revenind la SC Nico Forest SRL Vatra Moldoviței, societate la care Nicolaie Maleș este angajat, putem observat că firma este administrată de Nicolaie Sauciuc. Acesta este cunoscut pentru relația bună pe care o are cu Vasile Reabschi, fost șef al Poliției din Câmpulung Moldovenesc din anul 2012 și până acum o lună, și de pe urma căreia ar fi avut unele avantaje.
Recent, SC Nico Forest SRL Vatra Moldoviței a obținut un contract din partea Primăriei din Vatra Moldoviței pentru a tăia mai mulți copaci din pădurile aflate în proprietatea comunei.
Conform portalului www.listafirme.ro, SC Nico Forest SRL Paltinu – Vatra Moldoviței are ca obiect de activitate tăierea și rindeluirea lemnului. În anul 2018, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 4,4 milioane de lei, un profit net de doar 150.000 de lei și avea opt angajați.



La începutul lunii mai 2020, SC Nico Forest SRL Vatra Moldoviței a câștigat o licitație organizată de către Direcția Silvică Suceava, conform căreia are dreptul să exploateze 808 metri cubi de lemn dintr-o paridă aflată în administrarea Ocolului Silvic Vama. Pentru a putea exploata acest material lemnos, firma va trebui să achite suma de 67.872 de lei, aproape jumătate din profitul obținut în tot anul 2018.
