Managerul interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Larisa Blanari, dorește să își continue proiectele la cârma celei mai mari unități spitalicești din județ și și-a depus oficial dosarul de candidatură pentru ocuparea postului prin concurs.
Perioada de înscriere pentru această funcție este deschisă până la data de 18 septembrie 2026, urmând ca proba de concurs să se desfășoare pe 30 septembrie. Până în prezent, nu există informații publice privind înregistrarea altor candidați pentru acest post.
Economista Larisa Blanari asigură interimatul la conducerea spitalului din 24 septembrie 2025, dată la care l-a succedat pe medicul urolog Ionuț Jurchiș, după ce acesta a decis să revină la activitatea medicală. Anterior preluării managementului Spitalului Județean, Larisa Blanari a condus, în calitate de director general, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Suceava.
Concursul pentru ocuparea funcției de manager este organizat de Consiliul Județean Suceava, instituție în subordinea căreia se află Spitalul Clinic Județean de Urgență.
