Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Hoții care au dat o spargere la magazinul Altex din Suceava au fost trimiși în judecată

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunţat, ieri, trimiterea în judecată a cinci inculpaţi acuzaţi că au „acţionat” şi în judeţul Suceava. Pe scurt, inculpaţii sunt acuzaţi că au spart mai multe magazine din care au furat telefoane mobile şi electronice.

Anchetatorii spun că, în perioada noiembrie 2018 – februarie 2019, inculpaţii au spart mai multe magazine de produse electronice. Prejudiciul total depăşeşte suma de un milion de lei.

„Inculpații, având fețele acoperite și purtând mănuși, prin forțarea cu leviere sau șurubelnițe a ușilor de acces din magazine cu profil de comerț cu produse electronice și electrocasnice, situate pe raza județelor Brașov, Galați, București, Iași, Vrancea, Satu-Mare, Suceava și Dolj, au pătruns în interior, de unde au sustras telefoane mobile și alte produse electronice de valoare însemnată, pe care le introduceau și cărau în niște genți tip sport și sacoșe de rafie, prejudiciul total fiind de 1.148.341 lei”, au explicat anchetatorii.

Cât despre felul în care acţionau hoţii, anchetatorii susţin că aceştia nu lăsau nimic la întâmplare.

„După ce inculpații își alegeau(…) magazinul în care urmau a pătrunde prin efracție, cel puțin unul dintre aceștia se deplasa cu 1-2 zile înainte la adresa unde se afla acest magazin. Acolo verifica atât exteriorul magazinului, pentru a observa poziționarea căilor de acces, eventuale camere de supraveghere, cât și în interior, pentru a observa unde se aflau poziționate vitrinele ce conțineau telefoane mobile sau alte produse electronice de valoare mare. Această etapă a pregătirii faptei era extrem de importantă întrucât, în momentul săvârșirii efective a infracțiunii, membrii grupării care acționau în interiorul magazinului nu trebuiau să stea în incintă mai mult de 1-2 minute”, au mai precizat anchetatorii.

Procurorii bucureşteni mai spun că inculpaţii plecau spre orașul unde se afla magazinul vizat cu două autovehicule. Unul era folosit efectiv la săvârșirea infracțiunii, iar pe cel de-al doilea îl foloseau pentru a transporta bunurile sustrase. Mai trebuie spus că hoţii îşi lăsau telefoanele acasă. La spargeri mergeau cu numere de telefon ”de faptă”, toate achiziționate noi.

De asemenea, inculpaţi ischimbau periodic autoturismele pe care le foloseau. În plus, în zona comiterii faptelor, le aplicau plăcuțe cu numere de înmatriculare pe care le sustrăgeau cu puțin timp înainte de la alte autoturisme parcate în apropiere. După ce plecau de la locul faptei, inculpații aruncau numerele de înmatriculare sustrase, circulând în continuare cu numerele reale ale autoturismului.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles