More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Gică Apetrii, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei: „Misiunea noastră nu este doar să câștigăm alegerile, ci să construim un viitor mai bun pentru Vatra Dornei și întreaga zonă”

    Gheorghe Apetrii, candidatul Partidului Social Democrat la Primăria Municipiului Vatra Dornei, om muncitor care a plecat în viață de jos și a ajuns să obțină rezultate remarcabile în carieră, a anunțat că își pregătește echipa de consilieri, aceștia fiind oameni foarte bine pregătiți în domeniile în care activează.

    „Se spune adesea că drumul către succes începe acolo unde munca înlocuiește visele. Sunt născut într-o familie modestă, am fost obișnuit cu sacrificiul și munca asiduă și am învățat de la cei dragi că succesul se clădește treaptă cu treaptă, cu încredere și hotărâre. Copilăria mea a fost marcată de momente simple dar cu o mare valoare simbolică, învățându-mă astfel valoarea lucrurilor mărunte și importanța solidarității în familie și apoi în echipă. Aceste lecții de viață m-au pregătit pentru drumul sănătos pe care l-am urmat în dezvoltarea mea profesională. De la ucenic, mecanic, maistru, până la director de firmă, am străbătut fiecare etapă cu responsabilitate și ambiție, știind că doar astfel poți crește frumos și sănătos. De-a lungul anilor, munca mea s-a împletit cu dorința de a construi și de a uni, transformând o mică afacere într-o echipă de succes. Am învățat să nu fiu niciodată singur în această călătorie, să-i implic pe ceilalți și să valorific fiecare resursă în beneficiul tuturor. Când m-am implicat în viața politică, am făcut-o cu convingerea că schimbarea este posibilă doar prin unitate și colaborare. Parteneriatul cu Partidul Social Democrat a fost o alegere naturală pentru mine, știind că doar într-o echipă puternică putem realiza lucruri mari. Nu am fost niciodată adeptul individualismului sau al acțiunilor solitare. Cred cu tărie că forța unei echipe unite poate depăși orice obstacol. În campania electorală care va urma și în proiectul meu pentru Vatra Dornei, mă voi baza pe o echipă solidă, alcătuită din oameni dedicați și profesioniști în domeniile lor de expertiză. Nu căutăm doar să încropim rapid o ”listă de nume”, ci ne dorim să construim o comunitate de oameni cu viziuni similare și angajament comun. Fiecare membru al echipei noastre este ales cu atenție, având în vedere nu doar competențele profesionale, ci și valorile și devotamentul față de dezvoltarea comunității noastre”, a declarant Gheorghe Apetrii, candidatul PSD la Primăria Vatra Dornei.

    Bun organizator, acesta și-a pus foarte bine la punct planul electoral până la cele mai mici detalii și împreună cu oamenii din echipa sa, vor construi un altfel de viitor pentru dorneni, vor schimba mentalități și destinul unei comunități. 

    „Nu mă interesează să câștig o așa-zisă competiție de imagine, ci mai degrabă să am alături oameni care să aducă soluții reale pentru problemele comunității noastre. Prin urmare, fiecare membru al echipei mele cu care voi ieși în fața dornenilor va fi ales cu atenție și responsabilitate, pentru că doar așa putem aduce schimbarea pe care o dorim pentru Vatra Dornei. A trecut vremea încropelilor și a lucrurilor făcute de mântuială, mai mult în scop propagandistic decât în beneficiul dornenilor! Trebuie să începem să lucrăm organizat, profesionist și atunci rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară! În final, misiunea noastră nu este doar să câștigăm alegerile, ci să construim un viitor mai bun pentru Vatra Dornei și întreaga zonă. PSD Vatra Dornei are o mulțime de oameni valoroși care abia așteaptă să fie puși la treabă și avem de unde alege o echipă unită și determinată cu care sunt convins că vom reuși să aducem dezvoltarea pe care comunitatea noastră o merită. Haideți ca împreună să facem din visul nostru o realitate! Vatra Dornei, Misiune Posibilă!”, a încheiat Gheorghe Apetrii.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles