În această seară, în jurul orei 20.00, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Bălăceana.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD B2.
Incendiul se manifesta generalizat la anexele gospodărești și la acoperișul casei de locuit.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani cu arsuri minore la o mână, a fost monitorizat de către echipajul SMURD. Acesta refuză transportul la spital.




