La data de 13 septembrie 2024, în jurul orei 13.30, un accident rutier s-a produs pe DN 2K în comuna Arbore.
Constantin H., în vârstă de 55 de ani, conducea un autoturism Opel și s-a angajat în depășirea unei autoutilitare marca Iveco, condusă de Petronel D. din Bacău. În timpul depășirii, băcăuanul a virat brusc la stânga fără să se asigure, iar cele două vehicule au intrat în coliziune.
Autoturismul Opel a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului și a lovit un pod, iar autoutilitara Iveco a fost aruncată într-un panou electric.
În urma impactului, Fănel Z., pasager în autoturismul Opel, a suferit răni ușoare și a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu „contuzie de coloană cervicală”.
Testările alcoolscopice ale ambilor șoferi au indicat o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.
A fost deschis un dosar de cercetare penală pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.