Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Două persoane au fost rănite după ce o șoferiță din Botoșani s-a răsturnat cu mașina, la Fântânele

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane s-a petrecut duminică dimineață, 7 iunie 2026, în jurul orei 08.45, la intrarea în localitatea Fântânele. O șoferiță din județul vecin a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor, impactul fiind unul destul de violent.

Cătălina P., o femeie în vârstă de 40 de ani din comuna Tudora, județul Botoșani, conducea un autoturism Mercedes-Benz pe drumul județean DJ 290. Aceasta se deplasa dinspre localitatea Roșcani către Fântânele însă, la intrarea în sat, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a părăsit partea carosabilă, a lovit puternic marginea șanțului de pe partea dreaptă, după care a ricoșat și s-a oprit pe podețul de acces al unei gospodării.

În urma accidentului, atât șoferița, cât și o pasageră aflată pe bancheta din spate, Alexandra H., în vârstă de 14 ani, tot din Tudora, au suferit leziuni. Cele două victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Medicii i-au stabilit femeii diagnosticul de contuzie coloană lombară și toracală, în timp ce adolescenta a fost diagnosticată cu traumatism de coloană cervicală și traumatism la umărul stâng.

Polițiștii sosiți la fața locului au testat-o pe conducătoarea auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, confirmând faptul că aceasta nu consumase alcool. Oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles