Dezvăluirile Glasul Sucevei privind traseul administrativ și financiar al directorului executiv al DSVSA Suceava, Sorin Mihai Voloșeniuc, au intrat oficial pe masa anchetatorilor. Informațiile obținute pe surse din mediul judiciar indică faptul că Direcția Națională Anticorupție a declanșat urmărirea penală cu privire la faptele semnalate în anchetele noastre de presă, vizând atât angajarea de tip „suveică” de la Primăria Șaru Dornei, cât și posibila fraudare a fondurilor europene derulate prin APIA.
Deocamdată, cercetările se desfășoară „in rem”, adică cu privire la fapte, urmând ca ulterior, pe măsura administrării probatoriului, cercetarea penală să fie extinsă și față de eventuale persoane.
Pentru a confirma oficial existența dosarului penal, redacția Glasul Sucevei a transmis o solicitare în baza Legii nr. 544/2001 către Direcția Națională Anticorupție. Răspunsul formulat de procurorii anticorupție nu infirmă existența anchetei, ci invocă rigorile Codului de Procedură Penală legate de confidențialitatea investigațiilor.
Reprezentanții instituției ne-au transmis oficial următorul punct de vedere: „Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică. În comunicarea publică, parchetele trebuie să respecte caracterul nepublic al urmăririi penale”.
În limbaj juridic și instituțional, refuzul de a infirma existența unei cauze și invocarea caracterului nepublic al procedurii reprezintă o confirmare indirectă a faptului că pe rolul Parchetului Anticorupție există o lucrare penală în derulare cu privire la aspectele sesizate.
Investigația vizează un spectru larg de posibile infracțiuni de corupție și asimilate corupției. Printre acestea se numără manevra de angajare de la Primăria Șaru Dornei din primăvara anului 2020, folosită exclusiv ca rampă de lansare pentru obținerea calității de funcționar public, omisiunea declarării veniturilor salariale în actele depuse la Agenția Națională de Integritate, precum și mecanismul prin care s-ar fi încasat ilegal subvenții APIA de aproape un milion de euro pe pășunea de pe Muntele Giumalău prin proceduri de licitație trucate.
Tăcerea oficială a procurorilor este pe deplin justificată de necesitatea protejării probatoriului, a ridicării de documente de la instituțiile implicate (Primăria Vatra Dornei, Primăria Șaru Dornei, DSVSA Suceava și APIA) și a audierii martorilor. Pe măsură ce procedurile penale vor avansa și se vor dispune măsuri procesuale concrete împotriva persoanelor vizate, redacția noastră va continua să informeze publicul cu privire la evoluția acestui dosar.
Subliniem faptul că, în această fază a cercetării penală „in rem”, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat și nu este cercetată în mod direct. Până la pronunțarea unei decizii definitive a instanței de judecată, orice persoană vizată de verificări beneficiază de prezumția de nevinovăție.
