More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Construirea Dispensarului uman din Berchișești a intrat în faza de execuție

    Violeta Țăran, primarul comunei Berchișești, a anunțat că în perioada următoare va începe construirea unui nou dispensar uman în localitate.

    „Sunt tare bucuroasă să vă anunț că în comuna Berchișești va fi edificat în curând un nou dispensar uman, realizat de Compania Națională de Investiții, valoarea estimată a investiției fiind de peste 3,5 milioane lei. Primăria Berchișești a depus proiectul tehnic al acestui obiectiv de investiții vital pentru comunitatea noastră în data de 1 martie anul trecut, iar în aceste zile a fost finalizată licitația organizată de CNI, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă lucrările. Noua unitate medico-sanitară din comuna noastră va permite accesul localnicilor la îngrijirea medicală de bază, fără a mai fi nevoie să călătorească pe distanțe lungi și să cheltuie sume mari de bani pentru transport. Vechiul dispensar al comunei Berchișești a fost demolat în vederea construirii noii unități, iar până la finalizarea acestuia funcționează în sediul Primăriei. Dispensarul va fi construit pe domeniul public al comunei Berchișești, cu parter și două nivele, suprafața construită fiind de peste 100 mp. Proiectul prevede dotarea acestuia cu aparatură de specialitate și întregul instrumentar necesar acordării unor prestații medicale de calitate. Dispensarul uman este esențial pentru asigurarea sănătății și bunăstării comunității noastre, oferind servicii medicale de bază, gestionarea afecțiunilor cronice, precum și furnizarea îngrijirii de specialitate în situații de prim ajutor, urgențe sau accidente”, a declarat primarul Violeta Țăran.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles