Primarul Municipiului Rădăuți, Bogdan – Andrei Loghin, va participa la ceremonia de preluare a mandatului de Președinte al României. Luni, 26 mai, domnul Bogdan – Andrei Loghin, primarul Municipiului Rădăuți, va participa, la invitația Președintelui ales al României, domnul Nicușor Dan, la ceremonia oficială de preluare a mandatului, care va avea loc la Palatul Cotroceni.
„Este o onoare pentru mine să fiu prezent la un moment atât de important în viața politică și instituțională a României. Mulțumesc pentru invitație și îmi exprim convingerea că acest nou început la nivelul instituției prezidențiale va aduce echilibru, responsabilitate și o viziune constructivă pentru viitorul țării noastre. Îi doresc domnului Președinte ales Nicușor Dan multă înțelepciune și tărie în îndeplinirea mandatului încredințat de români”, a transmis edilul.
Prezența primarului Bogdan – Andrei Loghin la această ceremonie simbolizează angajamentul administrației locale față de valorile democratice și față de colaborarea onestă între instituțiile statului român.
