Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Suceava, împreună cu structuri de sprijin din Suceava și Botoșani, au efectuat miercuri, 10 iunie 2026, șase percheziții domiciliare într-un dosar penal complex ce vizează infracțiuni economice și de criminalitate organizată.
Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în baza unor mandate emise de Tribunalul Suceava. Perchezițiile au avut loc pe raza municipiului Suceava, unde a fost efectuată o percheziție, și în municipiul Botoșani, unde au fost realizate cinci descinderi.
În cadrul anchetei sunt investigate infracțiuni de evaziune fiscală, constituire a unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, abuz de încredere, înșelăciune și amenințare, fapte prevăzute de legislația penală în vigoare.
Potrivit anchetatorilor, cauza vizează circuitul comercial al unui autoturism marca BMW X5, achiziționat prin intermediari și expus spre vânzare printr-o societate comercială cu sediul și punct de lucru în municipiul Botoșani, având ca obiect principal comerțul cu autoturisme și autovehicule ușoare.
Anchetatorii susțin că, în cursul anului 2024, vehiculul ar fi fost vândut unei persoane fizice în baza unor documente de înstrăinare întocmite în fals, prin inserarea unor date nereale privind identitatea vânzătorului, precum și a unor mențiuni privind scoaterea din evidențele fiscale.
Din cercetări a reieșit că reprezentantul societății ar fi achiziționat autoturismul de la o altă persoană decât proprietarul de drept, ulterior fiind întocmite documente fictive de vânzare-cumpărare, inclusiv cu utilizarea unor ștampile care nu aparțineau organelor fiscale competente.
Anchetatorii au stabilit suspiciuni privind utilizarea sistematică a unor contracte falsificate, în scopul disimulării provenienței reale a autovehiculelor și al sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, prin indicarea în mod nereal a unor persoane fizice ca vânzători, deși acestea nu au participat la tranzacții.
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, acte de înstrăinare și dobândire a autovehiculelor, sisteme informatice, telefoane mobile, laptopuri, sume importante de bani și alte mijloace de probă relevante pentru cauză.
La acțiune au participat și echipaje ale Jandarmeriei Botoșani, ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani și Suceava, precum și un tehnician criminalist din cadrul IPJ Botoșani.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Suceava, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.







